Miracolul polonez sfidează UE: „Este suficient să nu furi!”

Miracolul polonez sfidează UE: „Este suficient să nu furi!”

De la instalarea sa în toamna lui 2015, regimul conservator de la Varșovia a trezit nemulțumirea Bruxelles-ului, prin refuzul de a se conforma șabloanelor economice, politice și ideologice impuse de Uniunea Europeană. Inclusiv încăpățânarea cu care refuză imigranți.

Este suficient să nu furi!” Așa explica premierul polonez Beata Szydlo, în aprilie, excepționalul nivel al încasărilor fiscale înregistrat de guvernul pe care-l conduce, sau profiturile aduse de minele de cărbune, sector aflat în pragul colapsului, înainte ca Partidul Lege și Dreptate (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, să vină la putere în toamna lui 2015.

„Este suficient să nu furi și să nu risipești resursele publice”, este explicația repetată cu insistență de liderii PiS, pe măsură ce apar confirmările succeselor economice și bugetare ale guvernării, dar și amploarea fraudelor fiscale, în special în domeniul colectării TVA, din timpul celor opt ani de guvernare (2007 – 2015) a lui Donald Tusk și a succesoarei sale, Ewa Kopacz, în fruntea coaliției formate de Platforma Civică (PO) și Partidul Popular (PSL).

Neagra gaură moștenită

Sistemul lanțurilor de companii, create cu unicul scop de a produce facturi false pentru a trișa la plata TVA, a fost una din principalele ținte ale guvernului Szydlo, arată o analiză a Visegrad Post. După instituirea unui pachet de măsuri în august 2016, comerțul declarat cu carburanți a crescut brusc cu 30%, ceea ce arată dimensiunile pieței negre.

De asemenea, în martie 2017, guvernul a unificat Fiscul, Controlul fiscal și Vămile într-o administrație fiscală unică (KAS), iar ministrul Finanțelor, Mateusz Morawiecky, a instituit noi măsuri informatice pentru vânarea fraudelor. Rezultatul: între ianuarie și august 2017, colectările la buget au crescut cu 20,5 miliarde de zloți (circa 4,8 miliarde de euro), față de întregul an 2016. Dacă ritmul de colectare se va păstra, va duce la o creștere anuală de 23,5%, în condițiile în care nici o taxă nu a crescut. Iar deficitul bugetar pe 2017 se așteaptă a fi mai mic cu 10-20 de miliarde de zloți față de cel prevăzut în legea bugetară.

Premierul Szydlo, la Târgul de Mine, Energie și Metalurgie de la Katowice, în luna august FOTO: AGERPRES

Cassandra minte

La începutul lui septembrie, agenția Moody’s a crescut previziunile de creștere economică a Poloniei pentru 2017, de la 3,2% la 4,3%, și a redus previziunile privind deficitul finanțelor publice, de la 2,9% la 2,5%.

Regimul conservator polonez a sfidat toate profețiile de Cassandră: în primăvara lui 2016, când PiS a reinstituit alocațiile familiale, desființate după căderea comunismului, opoziția liberallibertariană (Platforma Civică a fostului premier Tusk și Partidul „Modern” – Nowoczesna – creat special pentru a recupera nemulțumiții de PO, la alegerile din 2015) avertiza că această mă- sură va duce la colapsul bugetului de stat.

„Populismul” funcțional

Alocațiile familiale nu sunt singura măsură „populistă” a PiS: a crescut salariul minim (salariul mediu este și el în creștere puternică, datorită reducerii șomajului până la 7%, un nivel scăzut neatins din 1991), a crescut pensiile cele mai mici și a redus (în totală opoziție cu ceea ce se întâmplă în statele Uniunii Europene) vârsta de pensionare: 65 la bărbați și 60 la femei, de la 67 de ani pentru ambele sexe, cât fusese stabilită de guvernul Tusk în 2012.

Cabinetul Szydlo a lansat și un program de construire de locuințe subvenționate pentru familii, dar a găsit bani și pentru a spori cheltuielile de Apărare.

Popularitatea uriașă a puterii

Reușitele economice, adăugate politicilor sociale și colosalelor afaceri de corupție demascate de comisiile de anchetă parlamentară create de PiS – bancruta frauduloasă a companiei Amber Gold (un joc piramidal camuflat în spatele unei instituții parabancare), reprivatizările frauduloase ale bunurilor imobiliare din Varșovia dirijate de PO al lui Donald Tusk, ancheta catastrofei aviatice de la Smolensk din 10 aprilie 2010 în care a fost ucis președintele Lech Kaczinsky și dezvăluirile despre posibila implicare a rușilor și complicitatea aceluiași Tusk, încăpățânarea de a refuza primirea de imigranți musulmani în ciuda deciziei Curții de Justiție a UE și a amenințărilor tot mai agresive ale Bruxelles-ului, toate acestea contribuie la popularitatea record atinsă de regimul PiS în sondaje: în septembrie, acesta a ajuns la 44%, față de numai 19% pentru a doua clasată, PO, formațiunea lui Donald Tusk. Și aceasta, repetăm, în ciuda unui adevărat linșaj mediatic la care regimul conservator din Polonia este supus de mass-media europeană. Există succes economic și ignorând rețetele UE.

Fragment din epava avionului prezidențial prăbușit la Smolensk, în 2010, păzit de doi ofițeri ruși FOTO: AGERPRES

Jaful din perioada „europeanului”

Tusk Cum este posibil acest miracol economic? „Este suficient să nu furi!”, repetă majoritatea conservatoare, în fața barajului mediatic al opoziției liberale interne și al presei străine. Potrivit cifrelor dintr-un raport pregătit de guvernul PiS pentru Comisia Europeană și citate de Visegrad Post, nivelul sumelor planificate și neîncasate din TVA a crescut de peste șapte ori în perioada guvernelor PO-PSL ale lui Tusk și Kopacz, de la 7,1 miliarde de zloți (1,7 miliarde de euro) în 20017, la 50,4 miliarde de euro (11,7 miliarde de euro) în 2015. Pierderile cumulate la buget în perioada 2007 – 2015 se ridică la 262 de miliarde de zloți (61 de miliarde de euro). Pentru comparație, deficitul bugetar al Poloniei în 2017 este planificat să fie sub 33 de miliarde de zloți (7,7 miliarde de euro).

Ne puteți urmări și pe Google News