Ministrul Agriculturii: România va avea CEA MAI MARE subvenţie pe cap de bovină din UE

Ministrul Agriculturii: România va avea CEA MAI MARE subvenţie pe cap de bovină din UE

România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din Uniunea Europeană, care, după ultimele calcule, va depăşi 300 de euro pe cap de animal, a declarat astăzi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat de Mediafax.

“Vestea bună este că România va avea cea mai mare subvenţie pe cap de bovină din UE. Iniţial se spunea 250 de euro, după ultimele calcule depăşim 300 de euro pe cap de animal. Deci, sunt veşti bune. Sigur, este o întârziere, ştiţi bine că au fost probleme cu diverse elemente, dacă discutăm de la Ordinul 619 în continuare, dar am reuşit să recuperăm o bună parte din timp. Plăţile normale încep pe 8 aprilie, aşa cum am anunţat, pe cap de animal către sfârşitul lunii mai şi vor fi efectuate la timp”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Irimescu.

Producătorii de lapte cer subvenţii pe litru

Pe de altă parte, producătorii de lapte din România solicită Executivului o subvenţie de aproximativ 50 de bani pe litrul de lapte pentru a putea traversa criza cu care sectorul se confruntă, având în vedere că în celelalte ţări europene producătorii primesc astfel de subvenţii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

“Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, o subvenţie de 0,5 lei pe litrul de lapte conform ar fi un sprijin pentru ferme, până când condiţiile de piaţă se vor schimba. A existat o subvenţie de 0,3 lei pe litru, în perioada 2007 - 2010, fapt care ne-a ajutat să progresăm”, a declarat Nicuşor Şerban, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci, Holstein RO, citat de Agerpres. 

Potrivit acestuia, preţurile primite de fermieri pe lapte la poarta fabricii sunt foarte mici şi duc la închiderea fermelor. 

“Avem producţii similare cu fermele din Vest, producem la costuri similare, dar ei pot să vândă în România mai ieftin laptele decât noi - şi mai au şi costuri de transport”, a spus Şerban. 

El a atras atenţia asupra faptului că, în ultima perioadă, la poarta fermei preţul a scăzut cu 30% - 40%, însă la raft preţurile nu au coborât nici în urma reducerii TVA.