Melania Trump: Casa Albă va putea fi vizitată din 7 martie

Melania Trump: Casa Albă va putea fi vizitată din 7 martie

După mai multe critici venite din partea americanilor dar si a politicienilor, Administraţia Trump a decis să redeschidă porţile Casei Albe. Astfel, Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a anunțat marți că vizitarea Casei Albe va fi reluată din 7 martie, potrivit EFE.

"Sunt încântată de redeschiderea Casei Albe pentru sutele de mii de vizitatori care vin în fiecare an. Casa Albă este un loc unic și istoric și suntem emoționați să împărțim frumusețea și istoria acestuia", a arătat într-un comunicat Melania Trump.

Tot mai multe critici s-au făcut auzite din partea americanilor pentru închiderea pe o perioadă neobișnuit de lungă a Casei Albe, care suspendă în mod tradițional vizitele turiștilor pe timpul tranziției între cele două administrații prezidențiale, menționează AFP.

"Thomas Jefferson a demarat în 1805 această tradiție a primirii de vizitatori la Casa Albă. Iar administrațiile precedente au redeschis rapid porțile Casei Albe pentru public, ba chiar a doua zi după învestitură", au amintit circa douăzeci de parlamentari într-o scrisoare adresată executivului, făcută publică luni. 

Cererile de vizitare trebuie să fie transmise reprezentantului în Congres al statului în care locuiește persoana interesată de turul Casei Albe, în cazul cetățenilor americani, în timp ce străinii trebuie să adreseze solicitarea prin intermediul ambasadelor țărilor din care provin, titrează publika