Măsuri de ultimă oră luate de CFR, din cauza caniculei! Ce trebuie să știe pasagerii

Măsuri de ultimă oră luate de CFR, din cauza caniculei! Ce trebuie să știe pasagerii

CFR a anunțat că va impune măsuri speciale, în zilele de caniculă, când temeperatura pe șine va depăși 50 de grade Celsius.

Compania feroviară a decis să impună o limitare a vitezei trenurilor la 20-30 km/h față de viteza normală.

„CFR SA vă informează că începând de astăzi, 1 august 2017 și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță”, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Digi24.ro.

„Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menționăm faptul că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale”, se mai arată în textul citat.

Ne puteți urmări și pe Google News

CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), atunci când se impune o reducere a vitezei de circulație și va preciza care sunt tronsoanele unde se va lua această măsură, astfel ca operatorii de transport să poată informa călătorii în legătură cu condițiile de trafic și eventualele întârzieri.