Mark Zuckerberg se APĂRĂ, după victoria lui Donald Trump: E o nebunie să spui că Facebook l-a AJUTAT să câștige alegerile
- Antonia Hendrik
- 11 noiembrie 2016, 14:37
Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și-a apărat rețeaua de socializare, în cadrul unei conferințe desfășurată din California, după ce mai multă lume a acuzat Facebook de influențarea alegerilor, fapt care ar fi dus la victoria lui Donald Trump.
"Ideea că anumite știri false de pe Facebook au influențat alegerile, în orice fel posibil, este destul de nebunească", a spus Mark Zuckerberg.
"Dacă aveți această părere, nu cred că ați internalizat mesajul pe care suporterii lui Trump încearcă să îl transmită prin această alegere", a completat președintele Facebook, potrivit activenews.ro.
Anumite date, citate de site-ul BBC, arată că știri sau articole false au fost mai răspândite în mediul online decât cele care dezmințeau informațiile eronate.
Pentru un număr mare de oameni, aflat în creștere, de altfel, în special în cazul americanilor, Facebook a devenit sursa principală de informare.
În cadrul aceluiași eveniment, Zuckerberg a împărtășit cu publicul viziunea sa destul de optimistă asupra președinției lui Donald Trump, spunând că scopurile sale de a îmbunătăți serviciile de sănătate la nivel mondial și conectivitatea nu necesită cooperare din partea guvernului.