Luminițe pentru Sărbători strălucitoare

Luminițe pentru Sărbători strălucitoare

Față de anii trecuți, Crăciunul și Anul Nou se vor prezenta în lumini mai interesante și mai atrăgătoare pentru cei mici, cât și pentru cei mari

Instalațiile de lumini pe care cu toții le știm rămân o atingere clasică a veseliei din ultima lună a anului, însă noile gadgeturi duc magia Sărbătorilor la un alt nivel.

Proiectoarele sunt cel mai bine vândute

Atârnatul ghirlan delor luminoase și agățarea unui Moș Crăciun la fereastră nu mai sunt cele mai interesante metode de a orna fațada unei case. Acum sunt foarte apreciate proiectoarele. Acestea produc un joc minunat de lumini și pot transpune pe pereți diverse desene, personaje sau mesaje de „La mulți ani!”. Mai mult, unele dintre aceste aparate pot fi refolosite și la alte sărbători precum Halloween, Valentines Day, cât și in interiorul casei pentru diverse evenimente. Din punct de vedere tehnic, proiectoarele sunt clasate pe performanță, iar asta le influențează și prețul, însă ca durabilitate și consum sunt apropiate de clasicele instalații de lumini. Preț orientativ: 150 - 300 de lei

Ne puteți urmări și pe Google News

Sanie cu reni

O curte spațioasă, o terasă sau chiar și un living amplu pot găzdui o sanie trasă de reni, alcătuită din mii de luminițe. Cu ajutorul ei puteți crea o atmosferă feerică în noaptea magică pentru musafiri, dar mai ales pentru prichindei. Prețul unui astfel de accesoriu crește în funcție de dimensiunea ornamentului. O sanie trasă de doi reni costă circa 200 de lei.

Țurțuri luminoși

Instalația cu țurțuri luminioși va orna frumos exteriorul casei sau hiar și interiorul, la geamuri sau în spațiile cu arcade. O „funie” cu țurțuri LED de 10 metri lungime, cu lumină rece, costă aproximativ 100 de lei.

Cablu luminos multicolor

O soluție ieftină, cu efect plăcut, dar puțin mai complicat de montat este cablul luminos. Acesta este recomandat pentru exteriorul casei, însă și în locuință sau la tocurile geamurilor vor asigura o priveliște de sărbătoare. Prețul unui metru de cablu multicolor variază între 1,50 lei și 2,50 lei.