Ludovic al XIV-lea: Statul sunt eu! Klaus Iohannis: Eu sunt Statul!

Ludovic al XIV-lea: Statul sunt eu! Klaus Iohannis: Eu sunt Statul!

La aproape două săptămâni după decizia Curții Constituționale și la câteva zile după publicarea motivării în Monitorul Ofi cial, care îl obliga să o revoce pe șefa DNA, președintele a vorbit despre asta. Într-un discurs virulent, șeful statului a lansat atacuri fără precedent la adresa Puterii.

În finalul discursului, ținut la Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut o afirmație surprinzătoare. L-a parafrazat pe Ludovic al XIV-lea, care a spus celebra frază: Statul sunt eu! Iohannis a spus: „În România nu există niciun stat paralel. Este o invenție a pesediștilor. Sunt povești. Există un singur stat. Eu sunt statul!”

 

Se teme de amputarea atribuțiilor

Ne puteți urmări și pe Google News

CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. În 30 mai ,CCR s-a pronunțat, iar în 8 iunie decizia a apărut în Monitorul Oficial.

În timp ce Opoziția a contestat decizia Curții Supreme, specialiști în Drept și reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților au opinat că decizia nu se discută, ci trebuie aplicată. A existat și o întreagă dispută pe termenul în care ea va fi pusă în aplicare având în vedere că, după publicarea deciziei în MOf, „șefa instituției (DNA-nota red.) se află acolo neconstituțional și actele întocmite de DNA, semnate de Kovesi, să fie lovite de nulitate.” (declarație György Frunda).

Ieri, Klaus Iohannis a spus că nu dorește să acuze Curtea Constituțională că acționează la ordin politic, dar „coincidența este prea mare”. A adăugat că planul PSD este acela de „amputare a atribuțiilor președintelui, un plan amplu, în care CCR dă o mână de ajutor.”

Iohannis nu consideră clară decizia CCR

Klaus Iohannis declara că se va pronunța asupra deciziei CCR după ce va citi cele 133 de pagini ale motivării. „Am citit motivarea deciziei Curții. Eu am spus de prima dată când m-ați întrebat că voi citi această motivare până când o înțeleg foarte bine. Au apărut câteva chestiuni pe care pot să vi le comunic și astăzi. Aduce la suprafață mai multe întrebări decât clarificări. Dar vom vedea”, a declarat, ieri, Iohannis.

 

Președintele despre Dragnea: Este un infractor

Președintele l-a atacat dur pe liderul PSD, Liviu Dragnea. „Pe bună dreptate s-au revoltat magistrații. Adică cum se trezește un politician care mai e și infractor să se ducă la televizor și să amenințe acolo magistrații după ce a convocat un miting mediocru, antijustiție. E inadmisibil. Nu putem să lăsăm statul să intre în derivă”, a spus Iohannis. Duminică seara, la mitingul PSD, Dragnea declarase că „dacă vor exista procurori care vor investiga plângerea PNL depusă împotriva sa și a Vioricăi Dăncilă, ei riscă să plătească greu.”

 

Iohannis nu așteaptă chiar până în iarnă

Deoarece tema actuală de discuție este cea referitoare la punerea în aplicare a deciziei CCR, Iohannis a vorbit și despre asta. „Sigur, este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil. Nu putem să aşteptăm până în decembrie. Dar nu cred că cineva se poate aștepta de la mine să aplic o mecanic, într-o zi sau două. Nu îmi doresc să ajungem un stat care se bazează pe o formă fără fond. Doresc să avem o dezbatere înainte să facem un pas”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a spus că se gândește, înainte de a semna decizia, la un referendum și la modificarea Constituției pentru a se redefini structura de conducere a statului și rolul constituțional al fiecărei instituții.

Președintele Klaus Iohannis a făcut toate aceste declarații după ce s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, sesizată chiar de el. „Am sesizat Comsia de la Veneția și i-am rugat să facă o analiză asupra celor trei legi ale justiției. Am discutat, evident, despre aceste trei legi, leam spus care sunt preocupările noastre și i-am rugat să facă o analiză rapidă”, a declarat Iohannis.

 

Comisia de la Veneția, interesată de presiuni

Comisia de la Veneția a avut ieri o întâlnire și cu judecători ai CCR. Reprezentanții Comisiei au solicitat precizări în legătură cu circumstanţele scrisorii adresate de către Curtea Constituţională Comisiei de la Veneţia, Secretarului Consiliului Europei şi Preşedintelui Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene cu privire la presiunile exercitate asupra sa şi îndemnurile publice la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale. Făcute atât de Președinție, cât și de Opoziție.

 

Este cea mai iresponsabilă declarație

Fostul judecător al CCR, Toni Greblă (foto), s-a declarat stupefiat de declarațiile făcute de șeful statului. „Preşedintele a transmis clar că nu va respecta decizia CCR, dar formal a motivat că ar mai avea nevoie de timp, până la finalul acestei dezbateri, care ar fi un referendum. Asta înseamnă prelungirea până la infinit a nerespectării deciziei CCR. Este cea mai iresponsabilă declaraţie a unui lider politic român dn ultimii 30 de ani”, a declarat Toni Greblă.

Există riscul să fie afectată independența justiției

Raluca Turcan (foto), prim-vicepreședinte PNL, consideră că reacția președintelui este normală. „Mi se pare firească și în total acord cu prevederile Constituției. Și, mai sunt convinsă că până la sfârșitul mandatului, președintele respectă Constituția. A avut întâlnire cu Comisia de la Veneția și, pe bună dreptate, membrii comisiei și-au exprimat îngrijorarea că există riscul să fie afectată independența justiției și a procurorilor. Se impune o clarificare a ceea ce dorește actuala Putere, dacă respectăm criteriile și standardele internaționale”, a declarat Raluca Turcan, pentru Evenimentul zilei.

Un comediant de slabă factură

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae (foto), consideră declarațiile lui Iohannis drept iresponsabile. „Sunt declarații iresponsabile, dar în ultima perioadă președintele se comportă ca un comediant de factură slabă. Instigă la nerespectarea Constituției și este păcat că nimeni nu-l poate convinge că greșește. Spune că are nevoie de timp, să citească motivarea. Păi, alfabetizarea trebuia făcută în primii ani de școală. Mă întreb ce va face anul viitor, când mandatul lui Kovesi oricum se termină. Va citi la nesfârșit legea care prevede asta? Va desființa DNA doar pentru că ea nu mai poate obține un nou mandat? Cât despre amenințările la adresa PSD, am mai văzut asta și pot spune doar o vorbă din popor: fiecare pasăre pe limba ei piere”, a declarat Șerban Nicolae pentru Evenimentul zilei.

Este un tip hiperperseverent

Ion Panaitescu (foto), fost procuror și judecător, acum avocat, s-a declarat uimit de gestul președintelui. „Dacă ar fi să folosesc doar o frază pentru a caracteriza ce a făcut azi președintele, aș spune doar atât: Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face. Iohannis vrea să facă șezători și mai vedem noi. Este un act de o aroganță inadmisibilă. Cred că este un tip hiperperseverent. Un alt nemț, Karl Leonhardt, a scris o carte de psihiatrie despre personalitățile accentuate. Domnul Iohannis se regăsește perfect în tipologia hiperperseverentului. Dacă va citi, nu-i va plăcea ce află”, a declarat Ion Panaitescu pentru Evenimentul zilei.