Social-democrații ar relua și mâine votul în Parlament asupra Legii amnistiei, dar se tem să nu fie prea devreme. Conducerea PSD îi asigură însă pe aleșii lor locali că vor găsi o soluție, dacă își fac treaba în campania prezidențială.
Amnistia va fi scoasă din sertarul Comisiei juridice a Camerei Deputaților și va fi pusă pe ordinea de zi a plenului în apropierea alegerilor prezidențiale, susțin surse parlamentare.
„Pesediștii au presiune mare de la aleșii lor locali. Această lege va fi un șantaj politic. Le vor spune primarilor: Alergați în campanie și noi vă rezolvăm problemele la nivel legislativ. Se așteaptă doar momentul oportun”, au declarat EVZ sursele citate mai sus. Singura temere a social-democraților este să nu-i afecteze lui Victor Ponta imaginea în campania pentru prezidențiale.
„Până la anunțarea candidatului nu putem relua votul asupra Legii amnistiei. Nu știu acum când și cum, n-avem o soluție. Se va porni un atac, președintele nu o va promulga. Ar însemna «să-l omorâm» pe Victor”, au declarat surse din PSD.
În urmă cu două zile, în ședința conducerii Camerei Deputaților, PNL a propus, din nou, introducerea pe ordinea de zi a acestei legi și respingerea ei. Solicitarea liberalilor a fost respinsă, proiectul urmând să rămână în dezbatere publică până la toamnă. În lipsa președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, ședința Biroului Permanent a fost condusă de vicepreședintele PSD, Viorel Hrebenciuc. Contactat telefonic, Zgonea nu a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect.
La rândul său, Hrebenciuc a subliniat că, în baza unui calendar stabilit de Comisia juridică, urmează să aibă loc o largă dezbatere publică. Hrebenciuc a susținut că inclusiv pe perioada vacanței parlamentare vor avea loc întâlniri ale Comisiei juridice cu reprezentanții instituțiilor din domeniul justiției.
„A fost ridicată aiurea problema. Dan Motreanu ( PNL- .n.red.) a vrut să apară în stenogramă, să facă propagandă. A vrut să arate partidului că e activ, că au congres săptămâna viitoare. Să facă și alte subiecte! Transmiteți-i salutările mele”, a declarat Viorel Hrebenciuc pentru EVZ.
Amnistia a fost retrasă din plenul Camerei Deputaților la sfârșitul lui 2013, după un scandal mediatic și reacții ale ambasadelor occidentale la București.
Gorghiu: „ Vor da această lege!”
Deputatul PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei juridice, este convinsă că pesediștii vor aproba această lege. „Am siguranța că o vor da. Sunt prea mulți în Coaliție care spun asta. PSD așteaptă doar un moment în care să poată face asta, să se suprapună peste un subiect important. Nu cred însă că populația din România va accepta să fie păcălită”, a declarat Alina Gorghiu. Controversatul proiect de lege prevede amnistia și grațierea unor largi categorii de infractori, inclusiv a politicienilor condamnați pentru corupție. Proiectul a generat un imens scandal în USL, după ce liberalii au anunțat că nu-l votează.