Opinii EVZ
Iranul, viitorul dușman după prăbușirea Daesh/Stat Islamic în Siria și Irak. Pulsul planetei
Pascal Brukner avea un celebru eseu după prăbușirea Zidului Berlinului, în perioada romantică a viselor idealiste despre o viitoare lume de după dispariția Uniunii Sovietice, în siajul lui Francis Fukuyama, de exemplu, care anunța Sfârșitul istoriei și convergența sistemelor spre democrație liberală, globalizare și soluționarea pașnică a conflictelor. În eseul său Melancolia democrației.
Cum să trăiești fără dușmani?, Bruckner sublinia o anumită pornire a sistemelor și conducerilor politice care aveau nevoie, pentru coeziunea și mobilizarea națiunilor, să aibă un dușman, ori prăbușirea comunismului crea această mare problemă de vid al inamicului ca motiv de susținere a guvernării și, de ce nu, trecerea cu vederea a neajunsurilor administrării propriei țări.
Iată că astăzi în Siria, motivul pentru reconfigurarea liniilor de confruntare de după lansarea primăverii arabe și marcarea episodului atacurilor chimice ale regimului contra populației - existența Daesh autointitulată Stat Islamic - dispare. Dispariția dușmanului comun riscă să reaprindă confruntările originare care au băgat Siria în haos acum 6 ani, respectiv confruntarea între regimul dictatorial Al Assad, care și-a ucis populația majoritară sunnită și spiritul revoluționar al sunniților, lansat în cursa spre democratizare și, deci, eliminare a regimului allawit. Azi, fața în față, chiar la linii de contact clare, se află trupele ruse ce susțin armata regimului, împreună cu milițiile șiite pro-iraniene și trupele iraniene însele, în formate diverse, alături de Hezbollahul iranian, pe de o parte, trupele kurdo-sunite ale Forțelor Democratice Siriene – o grupare kurdoarabă susținută de SUA - împreună cu trupe speciale americane și opoziția majoritară sunită, dar și structura de forțe militare disidente anti-sistem refugiate în Turcia, însoțite de trupele turce.
Singularitatea celei de-a treia părți vine din rivalitatea turco-kurdă. Se pregătește, deci, viitoarea confruntare care nu mai poate fi evitată. Asta deoarece dușmanul comun a dispărut, iar trupele loialiste și cele revoluționare siriene sunt din nou față în față. Dacă duș manul comun a fost utilizat pentru a oculta formula de conflict real din Siria și a amâna deznodământul, oferind spațiu pentru repoziționare teritorială în vederea viitoarelor confruntări sau negocieri, azi acordul nu există iar confruntarea care mocnea sau era menținută într-o aură de ambiguitate azi e pe punctul să explodeze. Deja pregătirile de lansare a bătăliei s-au făcut, SUA a cerut formal retragerea trupelor și milițiilor șiite și iraniene din Siria și Irak, iar de partea cealaltă, Siria lui Al Assad și Iranul au cerut retragerea trupelor americane și turce aflate pe teritoriul sirian pe motiv că se află ilegal acolo, fără acordul regimului. Confruntarea se pregătește, iar viitorul dușman e gata să-și preia rolul.
Într-adevăr, liniile de forță de așezare a puterilor globale și regionale implicate în Irak și Siria, pe teren, fac ca Iranul să se contureze drept viitor inamic în regiune. Implicarea sa în Siria și Irak, dar și pe alte meridiane din Orientul Mijlociu, în Yemen, Bahrein, Liban, cu precădere, anunță profunda nemulțumire pentru ieșirea din matcă și expansiunea de forță, prezența iraniană care distruge în același timp poziționări clasice și interese occidentale, sumite, Saudite și turce, deodată, la care putem adăuga lesne pe cele israeliene. Firește că interesele diferiților actori citați nu sunt similare, dar în toate cazurile Iranul este inamic. E adevărat că în epoca actuală, relațiile dintre oricare doi actori nu mai sunt atât de simple, în alb și negru, prieten sau dușman. Nu.
Azi doi actori, oricare ar fi ei, au o relație complexă în care se suprapun concomitent zone de cooperare, zone de competiție și zone de confruntare, relația fiind definită de întinderea, lărgimea de bandă a acestor zone suprapuse și funcționând concomitent. Astfel, relația Iranului cu Turcia are și zone de colaborare – cum sunt cele de alimentare cu petrol și gaze prin conducta ce le leagă sau recenta asociere pentru rezolvarea/eliminarea problemei perspectivei statului kurd în Irak, ce reunea și resursa din Kirkuk. Însă rivalitatea ca puteri regionale, rivalitatea istorică dintre perși și turci precum și cea religioasă între suniți și șiiți nu avea cum să nu lase urme în spațiul competiției regionale și a confruntării celor doi vecini pe terțe spații.
Cert este că în această ecuație, Rusia este mai degrabă apropiată, mai ales în privința Siriei, de Iran, și aplaudă, dacă nu ațâță sau chiar determină luările de poziție anti- americane și anti-turce amintite mai sus. Nu înseamnă, încă o dată, că Rusia are o similitudine de interese cu Iranul, din contra, și aici istoria e bogată în confruntări și memorii pentru componenta confruntațională și de competiție locală. Dar azi interesele în ceea ce privește Siria și combaterea pozițiilor și intereselor occidentale coincid, deci Rusia e mai degrabă aliniată pe această linie în viitoarea confruntare anti-iraniană din Occidentul Mijlociu. Iranul e viitorul dușman.
Recomandările noastre
