Datoria lucidităţii nu trebuie să fie contrapusă dreptului la speranţa. Nu e vorba de reverii, ci de participare civică autentică, de obligaţia de a şti cine sunt candidaţii prezidenţiali, de unde vin, ce-au făcut în viaţă, ce valori îi definesc, pentru ce valori au luptat şi lupta. Altfel ne mişcăm haotic din eşec în eşec, din dezamăgire în dezamăgire, din anxietate în anxietate, tot mai acriţi, mai dezgustaţi şi mai dezarmaţi. În ceea ce o priveşte pe Monica Macovei, lucrurile sunt limpezi: nu e nevoie de niciun fel de ornamente retorice, biografia ei este transparenţă, ştim ce valori slujeşte şi ce practici condamnă. Măcar în primul tur, cetăţenii români care cred în statul de drept, în independenţa justiţiei şi în valorile euro-atlantice au dreptul să voteze fără temeri inutile pentru aceste principii.
Citesc pe blogul lui Ioan T. Morar, cunoscutul jurnalist, poet şi prozator, un grăitor comentariu despre anturajul domnului Klaus Iohannis. Ştiu că sunt unii alarmaţi că orice umbră de critică la adresa candidatului ACL ar duce la întărirea şanselor de victorie electorală ale plagiatorului iubitor de Lukoil. Mai sunt şi cei care, zi şi noapte, cobesc în ce priveşte şansele Monicăi Macovei, asigurându-ne că doar domnul Iohannis poate salva România de pacostea pesedistă. Nu mă pronunţ aici şi acum asupra acestor viziuni. Nu mă refer la un autor anume, ci la o stare de spirit care induce, volens nolens, un fel de resemnare a ineluctabilităţii unui algoritm presupus irevocabil. Ţin să precizez că atacul lui Dan Şova la adresa candidatului ACL mi se pare incalificabil că limbaj şi dovedeşte incapacitatea amicului lui Victor Ponta de a distinge între limbajul de crâşmă şi confruntarea politică. O polemică între exponenţii unor formaţiuni politice nu trebuie confundată cu pugilismul de mahala.
Nu cred că idealismul are limita de vârstă. Nu cred că realismul trebuie să se confunde cu utilitarismul oportunist. Dar cred că nimeni nu poate nega faptul că dl Iohannis nu s-a despărţit tranşant de cei care au fost la un pas de distrugerea statului de drept în tristă vara a anului 2012. Primar respectat al unui oraş de dimensiuni medii, dl Iohannis a intrat în politică naţională sub egida triumviratului Victor Ponta-Crin Antonescu-Dan Voiculescu. Tot aşa cun Victor Ponta a intrat în politică naţională patronat de Adrian Năstase. Dl Iohannis Are aşadar o ereditate politică precisă, incontestabil marcată de afinităţile sale încă nedezminţite.
Dl Andrei Muraru, protejat cândva (nu atât de demult) al actualului puşcăriaş Relu Fenechiu, a lucrat în preajma lui Călin Tăriceanu pe vremea când acesta era premier. A fost numit preşedinte executiv al IICCMER prin decizia semnată de premierul plagiator. A demisionat în semn de solidaritate cu Crin Antonescu. Traseul sau politic este de penelist tariceano-antonescian. Despre SRS am scris un întreg articol. Se pare că dl Iohannis îşi alege sfătuitorii din lumea celor care, în vara anului 2012, jubilau că au scăpat de “dictator” şi aplaudau acţiunile iresponsabile ale piromanilor uselisti. În concluzie, ţinând cont de atea incertitudini legate de candidatul ACL, de ale sale tăceri mai mult sua mai puţin elcvente, ne putem întreba: Cine este, totuşi, dl Iohannis?
Iată aşadar textul lui Ioan T. Morar:
“Am aflat că actualul puşcăriaş Sorin Roşca Stănescu era un fel de consilier al lui Klaus Johannis, după ce îl frecventase, la urecher, şi pe Crin Antonescu. Tupeul extraordinar al lui Ciripoi era imparabil, drept pentru care avea intrare oricînd în preajma neamţului, redactînd, în numele PNL diverse comunicate de presă. Doar poliţiştii care l-au ridicat i-au putut smulge pixul de partid din mînă. Apetenţa primarului de Sibiu pentru puşcăriaşi pare evidenţă, din moment ce, şi în prezent, pleacă urechea la cuvintele unuia din “gemenii lui Fenechiu”, Andrei Muraru, fost şef la IICMER. Nu pot să nu văd în această tristă situaţie altceva decît dorinţa lui Johannis de a scapă de corvoadă de candidat şi de a se întoarce la primăria Sibiului. Pălăria de la Cotroceni i-ar fi prea mare.”
Recomandările noastre
