- Inima tovarășului Gheorghiu-Dej a încetat să bată, în schimb Tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin a încetat din viață - mi-a atras atenția Dragoș Cojocaru în timp ce ne uitam amîndoi la paginile întîi ale Scânteii din 20 martie 1965 și din 6 martie 1953, prima dedicată Breaking News-ului de presă tipărită din 1965 care a fost moartea lui Dej și a doua dedicată Breaking News-ului din 1953 - moartea lui Stalin.

Dragoș Cojocaru e depozitar la Biblioteca Academiei din 1972. Poet, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor, deținătorul drepturilor de autor ale Ninei Cassian, Dragoș Cojocaru e o personalitate a BAR fie și prin faptul că e unul dintre cei mai vechi angajați ai instituției, așa cum eu sunt unul dintre cei mai vechi cititori.

Biblioteca Academiei Române împlinește anul acesta 150 de ani de activitate.

Seria manifestărilor consacrate momentului ( printre altele va cuprinde o sesiune de comunicări de două zile în septembrie 2017 și instalarea unei firme uriașe la intrarea dinspre Bulevardul Dacia, eveniment de excepție în viața mea, deoarece nu voi mai fi obligat să explic îndelung pe unde se intră la BAR celor cărora le dau întîlnire aici) a fost deschisă de inaugurarea expoziției de periodice și foi volante Pagini de istorie adunate și păstrate în depozitele Bibliotecii Academiei Române.

Înainte de a ține un discurs la festivitatea de inaugurare, împreună cu Dragoș Cojocaru am vizitat expoziția, prilej cu care el mi-a atras atenția asupra celor două exponate: Paginile întîi ale Scânteii despre cele două morți de importanță crucială pe linie de partid și de stat.

Organizatorii expoziției - Daniela Stanciu, șefa Serviciului Periodice și Foi volante, și Radu Dumitrescu, șeful Serviciului Conservarea colecțiilor - au plecat de la o realitate mai puțin cunoscută: Biblioteca Academiei Române nu e doar sala de lectură numărul unu, pomenită de mine în multe postări pe blog și în intervenții la tv ca loc în care-mi duc veacul de vreo patruzeci de ani, și beștelită interbelic de Arghezi, supărat pe tot ce ținea de Academie, revoltat în chip special de BAR, pentru că nu i se dăduse voie să intre fără permis.

Biblioteca Academiei Române e și un Tezaur de piese valoroase privind Istoria noastră națională. O primă categorie de piese și cea mai importantă e dată de colecția de ziare. Beneficiară chiar de la înființare de Legea depozitului național, BAR deține la ora actuală cea mai bogată colecție de publicații din România.

Așa cum am mai scris, străbătînd sala de lectură de la ușă pînă la locul 85, de la ultima masă, de lîngă geam, călătoresc practic prin Istoria presei autohtone. Pe mesele pe lîngă care trec, stau deschise colecții felurite de publicații, la diferite date, în funcție de ceea ce iscodește cercetătorul.

Într-o vreme, mi-au sărit în ochi paginile întîi ale ziarelor consacrate morții lui Ferdinand, un Breaking news interbelic, cum le zic eu primelor pagini sau edițiilor speciale ale ziarelor despre un eveniment de Breaking news al trecutului. Oprindu-mă în dreptul celor doi tineri care fișau Universul, am descoperit că lucrau la un studiu pe care urmau să-l publice în Historia, un studiu despre Moartea Regelui Ferdinand.

Alteori, la intrarea în sală sau la ieșire, poposesc în dreptul dulapului care găzduiește publicațiile date înapoi de cititori și plasate în așteptarea căruciorului care să le ducă în depozit, ca într-un mormînt din care vor învia doar dacă vor fi cerute printr-o nouă fișă, cine știe cînd, deși s-ar putea ca unele să nu mai fie solicitate niciodată. Într-unul din aceste popasuri am dat de o carte, în care era vîrîtă fișa de dare înapoi (cine o fi studiat-o și de ce ?). Se intitula Anuarul automobilelor și trăsurilor din București și Harta României-Mari cu șoselele chilometrate.

Potrivit coperții interioare, cuprindea și Ateliere de reparat, Garaje, Depozite de benzină, cauciucuri și accesorii de automobile. Autorii erau Mișu Capeleanu, Inspector în Prefectura Poliției Capitalei și E. Cusin, Șef de Divizie în Prefectura Poliției Capitalei. A apărut în 1926. M-am grăbit s-o trag în poză pentru harta cu șoselile chilometrate, și nu orice hartă, ci a României-Mari.

Ar fi senzațional - mi-am zis - lovit de un OTV-ism cultural, să reproduc harta rutieră din 1926. De hartă nici vorbă. Potrivit Legii Depozitului Legal, cartea a intrat la BAR în 1926. Au trecut de atunci aproape 90 de ani. Greu de depistat pînă și pentru Poirrot cine și cînd a șterpelit-o, evident, dacă a ajuns la BAR cu hartă cu tot.

Presupunînd că Legea interzicea trimiterea de către tipografie a unui exemplar invalid, mai mult ca sigur harta a fost șterpelită în cei 90 de ani trecuți. Nu risc presupuneri asupra hoțului. Poate fi oricine a intrat în contact cu cartea. Cred însă că a fost un cercetător, un ins interesat de hartă nu ca automobilist sau proprietar de trăsură, ci în calitate de om care studiază un fragment de Istorie.

​

Se va fi petrecut în anii interbelici? Greu de crezut. Era prea aproape de tipărire pentru a fi atrăgătoare ca document de arhivă. Cred c-a fost șterpelită în anii postdecembriști, singurii în care harta din 1926 a șoselelor din România Mare ar interesa publicistic. În anii comuniști nu cred să fi interesat pe cineva. Ce să faci cu harta șoselelor chilometrate din România Mare? Unde să publici o carte care s-o conțină?

O altă sursă de tezaur istoric o reprezintă colecția de Foi volante. Prin Legea depozitului legal, tipografiile din istoria României au fost obligate să trimită BAR orice tipăritură. Așa s-a constituit la BAR una dintre cele mai mari comori muzeistice alcătuite din piese care spun multe despre viața cotidiană. Autorii expoziției din Aula BAR au pus la lucru uriașul tezaur muzeistic al BAR, unul dintre cele mai prețioase din România de azi.

Descopăr pe pereți, pe mese, în vitrine al căror capac de sticlă poate fi ridicat pentru ca vizitatorul să răsfoaiască ziarul expus, pagini întîi dînd seamă de evenimente de Breaking news (Încoronarea lui Ferdinand, moartea lui Stalin, moartea lui Dej, intrarea în Războiul de Independență), de trecutul presei noastre (colecții de-ale Curentului, Curierului Bucureștilor, Resboiului, Moftului Român, publicației Sfarmă - piatră), de viața cotidiană a țării (colecții de broșuri dedicate Mersului trenurilor, Agendei telefonice, datoriei publice a României) de România mondenă ( revistele Ilustrațiunea română, Ilustrația, Realitatea ilustrată). M-am oprit cu deosebire la Afișe. Unele țin de viața culturală.

Altele însă – cele mai importante – țin de Istorie: Proclamația Locotenței Domnești privind abdicarea lui Cuza, cu eterna precizare propagandistică despre aclamarea de către populație a loviturii de stat), Proclamația Regelui și a Guvernului privind intrarea în Primul Război Mondial. Mă amuz, cum probabil vor face și cei care vor vizita expoziția deschisă publicului larg în sala Pallady a noii Aule a BAR pînă pe 31 august între 10-16, în fața afișelor de pe vremea PMR și a alegerilor sindicale.

Pe parcursul vizitei, observ că puteau fi convocate din depozite multe alte piese prețioase: publicațiile de propagandă ale Războiului Sfînt, colecțiile ziarelor din anii proletcultismului, proclamația Vă ordon, Treceți Prutul, publicații curioase, unele descoperite de mine, cum ar fi de exemplul revistele avînd în titlu strigătul Jos! Am vizitat expoziția în vederea discursului de la inaugurare.

Am zis în acest discurs, plecînd de la observațiile de pe parcursul vizitei, că ar trebui înființată, eventual la subsolul Aulei, liber, din cîte știu, o sală de expoziții temporare dedicate unor aspecte din Istoria României. Aș vedea, de exemplu, o expoziție cu paginile întîi și edițiile speciale consacrate Breaking newsurilor din trecut: Moartea lui Ferdinand, Diktatul de la Moscova, Restaurația, Trecerea Prutului, moartea lui Stalin. O altă temă, pentru o altă expoziție, ar putea fi viața cotidiană în timpul celor două Războaie mondiale: articole din presă, afișe, vederi, chiar și invitații de nuntă.

Aceste expoziții, bine publicitate, ar trebui puse sub semnul unei politici a BAR: Cea de a dovedi marelui public că BAR nu e o sală de lectură. BAR e un tezaur ascuns pînă acum marelui public.