În Parlament, mirul funcționează împotriva furtului

În Parlament, mirul funcționează împotriva furtului

Deși a fost ziua lui de naștere, senatorul Darius Vâlcov a fost trimis direct în arest, în timp ce Dan Șova a plecat acasă, salvat de PSD și PNL.

Senatorul PSD, Dan Şova, a scăpat de „beciul domnesc”. Și-a început dimineaţa „într-un mod foarte plăcut împreună cu colegii de la grupul de rugăciune”, s-a plâns senatorilor, iar în timp ce întro sală alăturată se numărau voturile, a fost uns cu mir de colega Florina Jipa. La final, Dan Şova a plecat liniştit acasă. În schimb, colegul său, Darius Vâlcov, și-a petrecut ziua de naștere pe drumuri făcute între DNA, Senat şi Arestul Poliţiei Capitalei. Dacă Şova s-a rugat de senatori să voteze „împotriva” solicitării DNA, Vâlcov a ameninţat cu demisia, la care nu s-a gândit până ieri, dacă colegii săi nu îi ridică imunitatea, în contextul în care săptămâna viitoare se va discuta şi cea de-a doua solicitare de arestare pe numele fostului ministru de Finanţe. În mod oficial se pare că senatorii le-au ascultat doleanţele celor doi, dat fiind votul de ieri din plen, însă în PSD ar fi fost făcută o înțelegere, astfel încât Șova să scape, fiind luată în considerare varianta în care acesta ajunge în arest preventiv şi, sub presiune, ar putea să facă denunțuri față de colegii săi de partid, inclusiv de Victor Ponta. Premierul declara ieri dimineață că „în libertate sau arest” Șova și Vâlcov vor fi trimiși în fața judecătorilor.

„Uleiul” salvator

Și fostul liberal Varujan Vosganian a scăpat de urmărirea penală după ce a plâns şi s-a dat cu mir în plenul Senatului. După ce a folosit şi el mirul drept „unealtă salvatoare”, Șova a reuşit să îşi sensibilizeze colegii adăugând în discursul său, lung şi rostit încet, moartea recentă a mamei vitrege şi a menţionat numele co-preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, şi al lui Teodor Atanasiu. A fost salvat deși au fost 79 de voturi „pentru”, 67 „contra”, iar cinci au fost anulate. Potrivit Regulamentului Senatului era nevoie de 85 de voturi „pentru”, adică jumătate din numărul total al senatori, ca cererea DNA să fie aprobată. La finalul zilei, Şova s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD.

FOTO: Florentina Jipa l-a dat pe Şova cu mir de la „Mormântul Sfânt”

Darius Vâlcov a întârziat la şedinţa din plen, după ce trecut, din nou, pe la DNA. El a fost așteptat de mai mulți colegi care i-au urat „La mulți ani!”. În schimb, el le-a cerut un „DA” la votul privind cererea DNA în cazul său. Deşi avea un discurs pregătit, Vâlcov a preferat să vorbeascădoar un minut. 97 de colegi i-au făcut cadou, cel puţin o seară, în „beciul domnesc”. Totodată, ieri s-a aflat că Vâlcov îşi ţinea „comoara” la deputatul Daniel Bărbulescu, fost PDL, actual PSD.

FOTO: Cătălina Ştefănescu, iubita lui Şova, a urmărit evenimentele din Senat la un televizor într-una din cafenelele din Parlament, fumând ţigară după ţigară FOTO: LIBERTATEA

În București, Timișoara și Cluj s-au organizat, aseară, proteste faţă de superimunitatea lui Şova. Protestatarii au scandat: „Ponta nu uita,/ O să mergi la DNA”.

Cine e Jipa

Florina Jipa şi-a motivat gestul de a-l unge cu mir pe Şova spunând că acesta este un om credincios. Ea şi-a depus candidatura pentru postul de judecător al CCR, lăsat liber de Toni Greblă, dar şi-a retras candidatura cu puţin timp înainte de vot. Jipa a fost aleasă, în legislatura 2004-2008, deputat, pe listele PRM. Ulterior, ea a migrat la UNPR. Soțul ei, Cristian Jipa, a fost unul dintre judecătorii audiați de DNA în dosarul Cătălin Voicu.

10 liberali absenți

Deși li s-a solicitat să nu absenteze de la votul în cazurile Dan Şova şi Darius Vâlcov, nu toţi liberalii au respectat decizia conducerii PNL. Surse liberale au declarat pentru EVZ că trei dintre ei au fost absenţi motivat: Doina Tudor (concediu medical), Dumitru Oprea şi Tudor Chiuariu (în delegaţii). Chiar dacă Chiuariu a fost exclus din partid, el este luat în considerare la numărătorile liberalilor. Absenţi de la vot sau prezenţi în sală, dar nu au votat au fost: Mariana Câmpeanu, Corneliu Popescu, Titus Liviu Paşcu, Daniel Cristian Florian, Andrei Voloşevici. Au absentat de la vot şi Corneliu Dobriţoiu şi Varujan Vosganian, luaţi în considerare la vot de PNL, chiar dacă primul s-a autosuspendat şi Vosganian a demisionat din partid.

Problemele foștilor PDL-iști

Parlamentarii PNL au votat pentru arestarea fostului pedelist Darius Vâlcov (în prezent PSD), în speranța că acesta îi va trage după el și pe alți democrat- liberali. Numele lui Vasile Blaga este asociat atât cu suspiciunea unor finanțări ilegale pentru PDL, cât și cu multașteptatul dosar EADS. Și deputatul Ioan Oltean (PNL) este următit penal, din 2013, pentru că a intervenit la conducerea Consiliului Județean (CJ) Bistrița Năsăud, precum și la înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Economiei pentru ca anumite firme să câștige licitații. Marian Zlotea, fost secretar general adjunct al PDL, a fost trimis în judecată pentru că îi obliga pe inspectorii din Bucureşti să cotizeze lunar la PDL cu câte 3.000 de lei pentru a îşi păstra locul de muncă.

„Diversiunea”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, pe Facebook, că România TV şi Antena 3 au lansat diversiunea „Băsescu a fost denunţat de Vâlcov” pentru a ascunde scandalul privind votul din Senat pentru Dan Şova. „Nu cred, iar dacă este aşa ar fi o minciună. (...) Cele două televiziuni au întrecut priceperea propagandei comuniste. Sper că nu şi eficienţa avînd în vedere că românii au evoluat mult”, a scris Băsescu.

„Trădătorii” PNL atacă la CCR

În cazul PNL, s-a repetat povestea de la votul privindu- l pe Varujan Vosganian. Deşi li s-a cerut să voteze la vedere şi prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu i-a avertizat că vor fi filmaţi, senatorii PNL nu au respectat indicaţiile.

Justiție pe sărite

Unii, printre care Anca Boagiu și Tudor Barbu nu au votat la vedere. Dacă liberalii ar fi fost toți prezenţi, cererea DNA în cazul lui Șova ar fi avut șanse să treacă, în contextul în care doar 6 voturi mai lipseau. În plus, liberalii s-au bazat pe jurnaliştii Realităţii Tv să le filmeze votul, ei rugându-l pe Rareş Bogdan să vorbească cu echipa de la postul Tv, cu puţin timp înainte de vot. Chiar dacă au contribuit la eșecul de la Senat, liberalii au anunțat că vor să atace la CCR votul în cazul Şova și vor alegeri anticipate. „Avem în vedere jurisprudenţa Curţii care stabileşte că hotărârile Senatului sau ale Camerei se aprobă cu majoritatea parlamentarilor prezenți”,a arătat Gorghiu. Echipa de comunicare a Elenei Udrea a comentat pe Facebook votul în cazul Șova, calificându-l drept „o dublă măsură”. Șova a scăpat pentru ca nu s-a întrunit o majoritate calificată, in timp ce solicitarea DNA în cazul d Elenei Udrea a fost aprobată, deși nici în cazul ei nu se întrunise o majoritate calificată, regulamentul Camerei fiind diferit. (Andreea Udrea)

Șova a stârnit reacții la nivel mondial

Mai multe ambasade au reacţionat după votul din Senat.

Ambasada SUA: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv pentru a evita tragerea la răspundere a unor persoane”.

Ambasada Marii Britanii: „Monitorizăm evoluţiile din domeniul justiţiei, inclusiv deciziile Parlamentului în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară”.

Ambasada Olandei: „Urmărim cu îngrijorare şi cu surprindere evoluţiile privind ridicarea imunităţii în special date fiind recentele promisiuni ale partidelor politice privind angajamentul de a lupta împotriva corupției. Credem cu tărie că legea se aplică tuturor, în același fel”. Comisia Europeană: Așteptăm o implementare substanțială a recomandărilor MCV.

Theodor Nicolescu, la „beciul domnesc”

Theodor Nicolescu nu a avut norocul lui Dan Şova. Deputaţii au votat, ieri după-amiază, fără emoţii cererea sa de reţinere şi arestare preventivă. S-au înregistrat 174 de voturi „pentru” şi 99 „împotrivă”.

Liberalii au fost mult mai atenţi să respecte indicaţia partidului privind votul „la vedere”, mai ales în condiţiile în care liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, era cu ochii pe ei şi le arăta cum să țină bilele. Chiar și așa, nu toți PNL-iștii au votat la vedere, ei susţinând totuşi, că 87 dintre voturile „pentru” le aparţin şi că o parte din membrii PSD au votat împotrivă pentru a le pune probleme.

FOTO: Plenul Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive în cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu FOTO: NICU DÎRDÎIAC

Dacă la Comisia Juridică Theodor Nicolescu nu s-a prezentat pentru a-şi susţine pledoaria, el a venit în plenul Camerei Deputaților, pentru a-și prezenta punctul de vedere. El a spus că nu le cere colegilor parlamentari să voteze într-un anume fel, arătând că mai important e ca Parlamentul „să dea un vot așa cum crede că e drept”.

Deputatul PNL s-a plâns însă colegilor că se află „într- un moment negru” al vieţii sale. „Mă aflu într-un moment negru al vieţii mele, este foarte greu să-mi aleg cuvintele. Sunt acuzat pentru că un evaluator a greştit expertiza. Dacă aș lua acel raport de evaluare și m-aș uita la el un an, tot nu mi-aș da seama de greșeală”, a spus Nicolescu, care a stat neliniştit în bancă, până s-a trecut la cazul său pe ordinea de zi. El a mai susţinut că denunţul la adresa sa „pălmuieşte realitatea”.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Regulamentul Camerei, respins

Tot ieri, deputații și-au respins singuri Regulamentul. După ce au fost criticați în mass-media pentru articolele pe care intenționau să le adopte, unul dintre ele prevăzând „motive concrete și temeinice” pentru arestarea preventivă, aleșii au decis să respingă proiectul. Deşi 186 deputaţi au votat pentru, s-au înregistrat 108 abţineri şi 4 voturi împotrivă, legea este organică şi nu a îndeplinit cvorumul de 50% plus 1 din numărul deputaţilor. Totuşi, ieri, înainte de votul final, au fost votate, pe articole, modificări care respingeau amendamentele referitoare la superimunitatea aleşilor.

Ne puteți urmări și pe Google News