Dacă sătenii se întorc la televizoarele alb-negru, la oraș sunt resuscitate mărcile color din anii '90. Proprietarii, ieșiți la pensie odată cu electronicele, nu au renunțat la ele, în ciuda invaziei tehnologiei moderne

După ce Institutul Național de Statistică a anunțat că numărul televizoarelor alb-negru a crescut în gospodării, am plecat în căutarea unui meseriaș.În urmă cu mulți ani, depanatorul de radio sau TV era la fel de apreciat precum un doctor stomatolog la care te duceai, cu inima cât un purice, să-ți plombeze o măsea. Nu de puţine ori ţi se lungeau ochii uitându-te după un electronist, atunci când pe ecran îţi apărea o dungă care rămânea aşa şi câte o zi întreagă, iar copiii ţipau că pierd desenele animate. Şi alea foarte rare!

Pe strada Amurgului, din sectorul 5 al Capitalei, în curtea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor OMENIA, l-am întâlnit pe Gheorghe Laffineur. Aşezat pe un scaun din acela din lemn pe care îl găseai în fiecare apartament înainte de anii ’90, cu ambele mâini băgate în „măruntaiele“ televizorului, „doctorul“ îi pune diagnosticul unui NEI color ce tocmai fusese adus din localitatea Zurbaua, judeţul Ilfov.

„Au fost bune rău astea”

Cu un simţ al umorului bine dezvoltat şi un chef de vorbă nebunesc, meseriaşul ne întâmpină: „Ştiţi ce-i ăla un NEI? Au fost bune rău astea. Nu există aparat radio sau televizor, fie el alb şi negru sau color, care să-mi fi ajuns pe mână şi să nu fi fost reparat. Din păcate, există foarte mulţi bătrâni amărâţi care nu au bani să-şi cumpere un televizor din acela modern şi vin la noi să îl reparăm pe cel vechi, din anii '90“, povestește electronistul Laffineur, care lucrează la OMENIA de 16 ani.

Surpriza dintre lămpi

Acesta își amintește și un episod hazliu, care îl face și acum să râdă cu gura până la urechi. „Am reparat odată un televizor din acela pe lămpi, iar când să desfac capacul, îmi venea să fug. Erau la gândaci acolo de nu vă imaginați. Bine că nu erau vii. I-am dat la o parte și mi-am făcut treaba. Ce era să fac? L-am rezolvat în juma’ de oră. Bine că pot să le mai repar, de multe ori merg la ei acasă, pentru că sunt unii, săracii, care nu se pot deplasa!, continuă Gheorghe Laffineur, în vârstă de 70 de ani, care repară televizoare de peste 35 de ani.

Omul a lucrat în domeniul nuclear, nu la Măgurele, în altă parte, dar nu vrea să dezvolte prea mult subiectul. Prin mână i-au trecut atât televizoare alb negru, cu tub, dar şi color, plasme sau LCD. Faptul că românii mai puțin înstăriți se întorc la televizoarele albnegr, nu face decât să-l bucure și este dispus să onoreze orice comandă, chiar și în afara Capitalei.

Miraj, Diamant Sirius, Lux sau Venus

Ultimul studiu al INS, pe care Evenimentul zilei l-a publicat în ediția de marți, arată că procentul televizoarelor alb-negru prezente în casele românilor a crescut de la 1,2 la suta de gospodării, în 2014, la 1,4 la sută, în 2015. Cele mai multe astfel de „agregate” sunt prezente în casele țăranilor, respectiv 2,6 televizoare alb-negru, în creștere de la 2,2, la suta de gospodării. Iar aproape două astfel de televizoare, 1,9 la o sută de locuințe, se regăsesc și în casele pensionarilor, fie ei de la țară sau de la oraș. Cel mai probabil, oamenii au apelat din nou la anticele televizoare, pe care nu le-au aruncat, ci le-au depozitat prin poduri sau magazii, pentru că n-au avut bani să le repare pe cele color, mai noi, dar nu la fel de rezistente. Miraj, Diamant, Sirius, Lux, Venus sau Sport sunt doar câteva din mărcile celebre care au stat în sufragerie.

Are grijă de vederea pensionarilor de 14 ani

În curtea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor OMENIA, pe lângă pâinea gratuită oferită membrilor asociaţiei, consultaţii medicale gratuite sau cursuri de pictură şi informatică, există şi un loc foarte vizitat de pensionari. Înăuntru l-am întâlnit pe Victor Dumitru, care lucrează acolo din anul 2002. Repară table de rummy, trolere, fiare de călcat, face cruci și la un preț de nimic, 7,5 lei bucata, dar și sicrie, pentru membrii Asociației. Cel mai important lucru de care acesta se ocupă în mod frecvent este repararea ochelarilor. „Sunt pensionari care nu mai văd cu ei şi îi aduc aici. Eu îi repar, dacă sunt stricate ramele, îi duc la cabinetul de optică pentru dioptrii, apoi le pun o etichetă şi îi aşez în vitrină. Când un membru al nostru are nevoie de ochelari şi găseşte mărimea potrivită la mine, îi dăm contra sumei de 1 leu“, ne-a povestit Dumitru, în vârstă de 76 de ani, care se îngrijeşte de ochii bătrânilor de 14 ani.

FOTO: Dumitru Victor are zilnic de reparat zeci de perechi de ochelari FOTO: IONUŢ CRIVĂŢ