Editura Evenimentul si Capital

Iată cum a renăscut cabinetul de fotografie al lui Costică Acsinte

FOTO -Splendid a renăscut la Muzeul Județean Ialomița
Autor: | | 0 Comentarii | 274 Vizualizari

Locul în care Costică Acsinte a fotografiat mii și mii de oameni, tineri, copii, nuntași, îndrăgostiți, perechi aflate la bătrânețe, a fost dărâmat de comuniști. Dar, într-un colțișor de muzeu din România, a fost refăcut cabinetul FOTO –Splendid.

La Muzeul Județean Ialomița, după descoperirea miilor de fotografii lăsate de Costică Acsinte, o moștenire pierdută prin lăzile dintr-un depozit, FOTO- Splendid a renăscut.

Animați de celebritatea dobândită de fotograful din Slobozia după moarte, notorietate mondială, muzeografii au imaginat, într-un colțișor, cabinetul de fotografie al lui Acsinte. Și oamenii care vizitează muzeul se joacă de-a istoria. Se lasă seduși de frumusețea decorului și se fotografiază. Așa cum, altădată, Costică Acsinte s-a fotografiat alături de familia sa: cei doi copii, îmbrăcați în unifomă de străjeri, Ecaterina și Alexandru, și soția sa Elena. O fotografie foarte clară, frumoasă, cu o familie foarte serioasă.


„Costică Acsinte s-a născut la 4 iulie 1897 în comuna Perieți, județul Ialomița. A participat ca voluntar la războiul pentru reîntregirea neamului românesc în cadrul Grupului 1 de Aviație unde a urmat cursurile Școlii de Pilotaj. Până la data de 15 iunie 1920, când este trecut în rezervă cu gradul de sergent, contingent 1918, a activat ca fotograf de război. După lăsarea la vatră a deschis la Slobozia atelierul Foto Splendid C. Ascinte. Se stinge din viață la 7 ianuarie 1984 la vârsta de 87 de ani. Din anul 1985, Muzeul Județean Ialomița deține o colecție deosebită care cuprinde un număr de 2500 plăcuțe fotografice realizate de C. Acsinte în perioada 1935-1945. În anul 2007 a fost achiziționat de la familia fotografului un album cu peste 300 de fotografii din primul război mondial de o mare valoare istorică. Reporter de război, artist fotograf, Costică Acsinte a lăsat ialomițenilor un tezaur foto-documentar în care evocă oamenii și locurile timpului său… azi istorie”. Prezentarea este făcută de dr. Arheolog Florin Vlad, directorul Muzeului Județean Ialomița.

Regizorul Radu Jude  lucrează în această perioadă la un film documentar despre viața și colecția fabuloasă de fotografii a lui Costică Acsinte, fotograful care a visat, în tinerețe, să devină aviator.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate