Cu puțin timp înaintea Crăciunului, excelentul istoric al religiilor Eugen Ciurtin mi-a trimis un articol pe care l-a publicat în 2011 în revista de specialitate ”Archaeus”, revistă a Asociației Române de Istoria Religiilor. Aritcolul se intitulează «”Messiah” de Handel ca istorie a religiilor: De ce ”Toată valea să se umple” ». Articolul este redactat în engleză, așa că titlul folosește direct citatul preluat din Vechiul Testament în libretul lui ”Messiah” la începutul ariei tenorului din prima parte a oratoriului, "Ev'ry valley shall be exalted”. Este, bineînțeles, profeția lui Isaia despre venirea lui Mesia, profeție care în versiune ortodoxă românescă sună astfel: « Un glas striga: “În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strîmbe, drepte și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”...» (Isaia 40, 3-5).
G.F. Handel a compus ”Messiah” în 1741, pe un libret englezesc scris anume de prietenul său Charles Jennens. Oratoriul are trei părți structurate după marile momente ale mitului cristic: patrea I a oratoriului descrie prorocirile venirii Sale și nașterea Sa, partea a II-a descrie calvarul, răstignirea și învierea, iar partea a III-a rezumă învățăturile Sf. Pavel despre Isus Cristos. Om bogat, dar foarte pasionat de cele intelectuale și spirituale (era, printre altele, un editor frenetic al pieselor lui Shakespeare, fiind primul englez care le-a publicat pe fiecare separat, cu aparat critic), Jennens era un excelent cunoscător al Bibliei. El i-a livrat lui Handel mai multe librete pentru diverse oratorii pe teme creștine, dintre care ”Messiah” este cel mai cunoscut. Jennens era perfect conștient de anvergura lui Handel și îi punea la dispoziție libretele gratuit, fără nici o pretenție, ba chiar cu rugămintea de a le indica drept anonime în momentul în care compozitorul va publica muzica. În 2007, au fost publicate mai multe analize ale oratoriului, inclusiv ale ariei asupra căreia Eugen Ciurtin se apleacă folosind instrumentele istoricului religiilor, care subliniau antisemitismul lui Handel. Printre ”probe” era citat și faptul că Jennens refrazase anumite pasaje din Biblie – firesc, am spune, ca vorbele să ”cadă” pe muzică ele mai trebuie rearanjate pe ici, pe colo. Totuși, aceste mici modificări aduse de Jennens textului biblic după care el a lucrat (e vorba despre versiunea King James pe care Biserica Anglicană o folosește oficial de la începutul secolului al XVII-lea) înseamnă ele mai mult decît ajustarea frazării pentru a o face cantabilă? Sigur, Eugen Ciurtin nu se lansează în această discuție. Dar pornește pe un alt drum în analiza ariei ” Ev'ry valley shall be exalted”, încercînd să o înțeleagă din perspectiva mitului ”pămîntului plat”, prezent în mai toate marile religii ale lumii. Cum Eugen Ciurtin este specializat în religiile Indiei, el se referă la prezența acestui mit în budism și hinduism. Mitul ”pămîntului plat” spune, în esență, că la venirea Salvatorului, totul, oamenii și natura, se vor curăți, iar parte a acestui proces este că tot ceea ce înseamnă asperitate sau denivelare va dispărea. Este, evident, mai degrabă o metaforă, dar nu puțini sînt cei care o înțeleg la propriu. Am terminat articolul lui Eugen Ciurtin regretînd încă o dată că circuitul limitat al revistelor de specialitate fac ca asemenea idei să nu ajungă în spațiul larg, cultural, acolo unde ar fi primite cu mult mai mare efervescență, sînt sigur, dar și cu un chef nebun de a reasculta ”Messiah” de Handel. Cum orice înregistrare a oratoriului depășește două ore și un sfert, vă ofer aici cea mai cunoscută parte a acestuia, corul ”Hallelujah”, care încheie partea a doua, încununînd muzical sfîrșitul crucificat al lui Isus. Corul se cîntă, acum, cu totul rupt de contextul său, fie de Paști, fie de Crăciun. În unele săli de concerte, mai ales în Marea Britanie, există obiceiul ca publicul să se ridice în picioare în timpul acestui cor. Se zice că obiceiul vine de la prima audiție londoneză a oratoriului – cînd corul a început să cînte ”Hallelujah, Hallelujah...”, regele George al II-lea, care asista la concert, a țîșnit pur și simplu în picioare sub impactul forței muzicii. Cum protocolul regal spune clar că atîta vreme cît suveranul stă în picioare, toată lumea stă în picioare, publicul s-a ridicat la rîndul său și a rămas în picioare atîta timp cît Regele nu s-a putut așeza din pricina acestei muzici. An Nou cu sănătate!
Recomandările noastre
