Halep și Nadal, liderii tenisului mondial, S-AU ÎNTÂLNIT la Wimbledon | VIDEO

Halep și Nadal, liderii tenisului mondial, S-AU ÎNTÂLNIT la Wimbledon | VIDEO

Celebrul turneu de Mare Șlem de la All England Club a început deja odată cu meciurile din calificări, urmând ca jocurile de pe tabloul principal să ia startul pe 2 iulie. Până atunci, Simona Halep a dat peste „Rafa” Nadal pe terenul de antrenament de la Londra.

Simona Halep, lidera WTA, și ibericul Rafael Nadal, numărul 1 mondial în ierarhia ATP, s-au întâlnit, astăzi, în timpul unui antrenament susținut la All England Club.

„Rafa” este unul dintre tenismenii preferați ai sportivei noastre, și nu de puține ori Simona asistă pe viu la meciurile ibericului ori de cât ori are ocazia. Acum, cei doi lideri din tenisul mondial și-au strâns mâinile. Momentul a fost postat pe contul oficial de Instagram al turneului, cu mesajul: „Doar câţiva foşti şi actuali lideri mondiali petrecând cvea timp împreună...”. Halep și Nadal au triumfat în acest an la Roland Garros.