Așa cum probabil știți, arafatul este unitatea de măsură a intensității forței de stabilitate prin stagnare. Practic, nimic nu durează, nimic nu persistă, nimic nu are continuitate, nimic nu presupune perenitate (acolo unde e cazul, firește!), dacă nu are la bază un număr suficient de arafați, capabili să asigure un echilibru metabolic.
Pe de altă parte, arafatul mai are o menire, o funcție (și, ca peste tot, funcția bate gradul!). El asigură etanșeitatea sistemului și inviolabilitatea lui. Nimic nu răzbate, nimic nu pătrunde. Nici măcar o geană de lumină, niciun fir de fum, nicio informație. Aceasta este specia nouă de metabolism al sistemului, ce funcționează numai pe bază de arafat. Metabolismul prin blocare. Inert, dar funcțional. Imobil, dar dinamic. Sleit, dar activ. Mort, dar viu.
Să zicem, de pildă, că se produce un incendiu, ia foc ceva în interiorul sistemului, are loc o catastrofă aviatică sau acvatică, ori, poftim! se aruncă cineva, din disperare, de pe un bloc… Ei bine, datorită eforturilor pline de abnegație ale arafaților, prin care se asigură impermeabilitatea sistemului, nimic, dar absolut nimic nu iese în afară. Totul rămâne înăuntru. Prin urmare, cât se poate de logic, nu vor exista nici un fel de consecințe, chiar dacă gurile rele zbiară sau răuvoitorii reclamă. Totul va fi la fel ca înainte. Imuabil. Neschimbat. Sistemul stagnează frumos. Artistic de urgență!
După cum iarăși știți, de miercuri până azi, România a fost alarmată la nivel civil, de i-au mers fulgii. Instalațiile pe bază de urlet, care n-au zbârnâit toate în același timp și nu cu aceeași intensitate, ci unele mai în silă, altele mai pe jumătate serios, au creat în sufletul populației nu numai momente de cruntă analiză și profundă introspecție. Ci și muguri de speranță. Că nu e totul pierdut. Că poate sistemul se scapă pe undeva. Că dă vreun vânt. Că are vreo eșapare.
„Important este ca populația să sesizeze că aceste exerciții sunt foarte importante pentru informarea lor” – a declarat domnul Raed, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, căruia îi scuzăm, cu mărinimie, atât tautologica sprințăreală a lui „important”, cât și dezacordul dintre substantivul „populație” și adjectivul posesiv „lor” (le trecem însă cu vederea, fiindcă la Nablus, în Cisiordania, se vorbea altfel!).
Deci, revenind la haloimăsul și viermuiala declanșate la auzul sirenei, care a amintit istoricilor și de marele erou al Siguranței, Vasile Roaită, concluzia generală a autorităților – lansată încă înainte ca fenomenul să se petreacă – a fost că absolut toți cetățenii României au fost informați instantaneu. Nu se poate ghici cam despre ce au fost ei înștiințați exact, dar un lucru e sigur. Sirenele s-au vârât în sufletul, în mintea sau în memoria oamenilor, declanșând – pe lângă brainstorming-uri și stream of consciousness – tot felul de alte sentimente, amintiri și nostalgii de pripas. Unele de șarjă eroică vijelioasă ori vise de mărire anunzziate, altele de fugă sănătoasă de la locul faptei și adăpostire grabnică. Unele de panică simandicoasă ori de spaimă un pic ancestrală, altele de sictir afanisit sau de îngălare semeață. Chestia e că ele au depins și de locul în care se afla subiectul urmărit de sunetul prelung și pervers al sirenei. De aceea, e de înțeles că într-un fel au reacționat cei aflați la terasa lui Gicu din capul satului și cu totul în alt fel, de pildă, personajele principale asudate într-o piesă de teatru adulterin demult programată. Cert e că oamenii au fost informați. Asta a fost „important”!
Din păcate, însă, din cauză că acoperirea zgomotului e inegală pe teritoriul țării (și-așa amărâtă și vai de capul ei!), șeful Urgenței Naționale a spus că simte nevoia să achiziționeze din Olanda sistemul complementar numit selfbroadcasting. Rămâne să vedem prin ce firmă!
Până atunci, metabolismul sistemului este constant. Eficiența arafaților = 100%!…
Recomandările noastre
