Gabriela Firea cumpără luna aceasta 100 de locuințe pentru MEDICI. Vor sta GRATUIT în aceste case
- Ana Alin
- 15 iunie 2018, 11:18
După creșterile salariale, o nouă veste îi bucură pe medicii care vor să lucreze la cele mai importante spitale din București. Primarul Gabriela Firea a publicat anunțul de cumpărare a 100 de locuințe destinate cadrelor medicale.
"Primăria Municipiului Bucureşti intenţionează să achiziţioneze un număr de 600 de unităţi locative pentru personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul spitalelor aflate în administrarea primăriei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Achiziţionarea locuinţelor de serviciu vine că urmare a aprobării de către Consiliul General, prin HCGMB 253/04.05.2018, a proiectului propus de Primarul General, Gabriela Firea. Necesarul de locuinţe a fost stabilit în baza cererilor depuse de către personalul medical la ASSMB", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.
Locuinţele de serviciu vor fi achiziţionate în mai multe etape.
„În prima etapă, până la sfârşitul lunii iunie, vor fi achiziţionate 100 de unităţi locative, respectiv 10 unităţi locative cu o cameră, 70 de unităţi locative cu două camere şi 20 de unităţi locative cu trei camere.”, se arată în comunicat.