Scriam anul trecut, prin iunie, că „găurile negre de islamism - Siria, Sinai, Yemen, Libia – și o întreagă Africă de nord și centrală în general în degringoladă ar fi fost mult prea mult pentru o Europă care încă nu a găsit răspuns la problema jihadiștilor sirieni, de genul celor care atacă în plină zi cu Kalașnikovul, așa cum s-a întâmplat acum două sâmbete la Bruxelles” (atacul somis de Mehdi Nemmouche, un francez de origine algeriană, soldat cu moartea a patru persoane la Muzeul Evreiesc din capital belgiană).
Lăudam atunci implicarea directă a Franței în noile focare de conflict (Mali, Libia, Coasta de Fildeș și Republica Centrafricană), pe măsura staturii internaționale a Republicii, și porneam atunci de la premisa că intervențiile sale militare vor stăvili elanurile islamiste din zone respective.
Acum însă, Franța are de dat niște răspunsuri clare, în primul rând propriei populației expuse dramei extinse pe parcursul a circa 55 de ore, de miercuri dimineață până vineri seară. În al doilea rând, în fața unei Europe cuprinse de spaimă și care vrea acum să ridice și mai multe ziduri în fața pericolului islamist (unele sunt deja fizic ridicate, precum cele de la granița dintre Bulgaria și Grecia cu Turcia) și care riscă să lase România și vecinul de la sud contemplând de acum eternul obiectiv fără calendar – aderarea la Schengen. În mod direct, mișcările populiste din Europa vor profita de emoția generală provocată de atacurile din Franța iar primul test va fi scrutinul din mai, din Marea Britanie.
Nu contestăm dramatismul evenimentelor de la Paris, dar de la statura marii puteri care atacă frontal flagelul islamist pe fronturi externe, Franța a căzut în ridicolul de a nu fi fost în stare să urmeze niște simple proceduri de securitate. Știți foarte bine la ce mă refer: trei jihadiști instruiți în Yemen de Anwar al-Awlaki (cel care preluase supremația jihadismului mondial în Peninsula Arabică), unul din ei fiind implicat activ pentru recrutarea de militanți pentru ramura al-Qaida din Irak condusă pe atunci de iordanianul al-Zarqawi, vedeta islamismului mondial care reușise să îl eclipseze până și pe veteranul bin Laden, au fost scoși acum un an de sub monitorizarea serviciilor secrete franceze ca și cum frații Kouachi și Amedy Coulibaly s-ar fi născut din nou, complet deparazitați. Detaliile scoase la iveală de presă și admise de oficialii francezi sunt halucinante: se vorbește de vizite comune la un guru terorist din Franța, planuri de a facilita evadarea altui lider islamist încarcerat, muniție descoperită la locuința unuia din frații Kouachi, arme de asalt obținute cu prea multă ușurință. „Grație” acestor acțiuni, suspecții se aflau și pe lista neagră a autorităților americane.
Ne puteți urmări și pe Google News
În al doilea rând, partenera lui Coulibaly, Hayat Boumediene, a dispărut peste noapte la începutul anului, zburând cu avionul pe ruta Paris-Madrid-Istanbul și apoi trecând granița în Siria. Franța a adoptat în noiembrie o lege care interzice suspecților de terorism, aici fiind incluși și cei care călătoresc în afara țării pentru a se alătura organizațiilor islamiste, precum Statul Islamic, să părăsească teritoriul. Cum a putut tânăra algeriană să se strecoare atât de ușor în afara țării, în condițiile în care (fără a mai discuta de asocierea ei directă cu Coulibaly) Europa se zbate de mai bine de un an să stăvilească valul de tineri islamiști europeni spre frontul din Siria și Irak?
Circa 1000 de francezi au călătorit în Orientul Mijlociu pentru a se alătura Statului Islamic (din cei 3000 câți ar fi acum în Siria și Irak), aproximativ 200 revenind în țara de origine. Riscurile de securitate la adresa Franței sunt cu atât mai mari cu cât Parisul a intrat cu trupe în țările măcinate de conflicte interne și care riscau și încă riscă să devină rample islamiste către Europa. Sigur, capacitatea serviciilor secrete este limitată, fără îndoială, în fața unei amenințări islamiste în continuă ascensiune. Tocmai din cauza acestor resurse limitate, informația de care dispui în mod concret trebuie temeinic analizată pentru că, altfel, e păcat de legionarii din linia întâi.
Recomandările noastre
