Forțe I.S.U. Banat trimise la deszăpezire la Târgoviște
- Georgeta Petrovici
- 28 decembrie 2014, 17:10
Pompierii timișoreni dau o mână de ajutor pentru deszăpezire în județul Dâmbovița.
În urma videoconferinţei de duminică, condusă de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, în contextul avertizărilor cod galben și portocaliu de fenomene meteo periculoase, căderi masive de zăpadă, viscol, îngheţ, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus o misiune de sprijin în judeţul Dâmboviţa. Forţe şi mijloace din cadrul I.S.U. „Banat” al judeţului Timiş au plecat în jurul prânzului spre localitatea Târgovişte după cum urmează. Este vorba de 11 militari ai I.S.U., o autoşenilată (vehicul UTV) şi o autospecială de transport personal şi victime multiple. Cei 11 militari au și pregătire de paramedici, transmit oficialii I.S.U. „Banat”.