Editura Evenimentul si Capital

Fondul Bisericesc al Bucovinei pierde la ICCJ procesul prin care revendica 166.000 ha de pădure

Autor: | | 1 Comentarii | 392 Vizualizari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat recursul declarat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei faţă de decizia Curţii de Apel Cluj care a respins, în urmă cu un an, retrocedarea a 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fond.

Instanţa supremă a judecat recursul formulat de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei (FBOB) şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor faţă de decizia din 13 noiembrie a Curţii de Apel Cluj, decizia instanţei supreme fiind irevocabilă. Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure. Curtea de Apel Cluj a respins în noiembrie 2013 ca nefondat apelul FBOB împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.

Istoricul procesului

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei revendică peste 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, a fost suspendat la sfârşitul anului 2012, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru realizarea unei expertize solicitate de instanţă, probă care fusese cerută de Regia Naţională a Pădurilor (RNP).

Decizia de suspendare a procesului a fost atacată de Arhiepiscopie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis, în aprilie 2013, reluarea procesului la Curtea de Apel Cluj.

Local, Fondul Bisericesc a câștigat

Tribunalul Suceava a admis, în martie 2007, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007, prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Judecări succesive

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor, a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj Napoca.

În 7 aprilie 2006, Comisia judeţeană de fond funciar Suceava şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei privind restituirea unei suprafeţe de aproximativ 192.000 de hectare de pădure, motivând că nu face obiectul Legii 1/2000 a fondului funciar şi al Legii 247/2005 a proprietăţii. Potrivit unei note prezentate în susţinerea motivării, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a avut, de la înfiinţare, doar drept de administrare asupra terenurilor forestiere, nu şi de proprietate, fiind o fundaţie înfiinţată de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, în primăvara anului trecut, la un post de televiziune, că soluţia pe care o susţine în cazul litigiului cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este ca pentru monumentele istorice ale Bisericii din Bucovina să fie alocate fonduri din veniturile Direcţiei Silvice Suceava de pe respectiva suprafaţă de pădure, soluţie respinsă însă de IPS Pimen Suceveanul.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate