Cazul Cameliei Smicală, medicul român stabilit în Finlanda care se luptă cu statul din ţara nordică pentru a-şi recupera copiii ţinuţi captivi în centre sociale, continuă să şocheze prin absurdul situaţiei.

Deşi unul dintre micuți, Mihai, a împlinit încă din ianuarie vârsta de 12 ani şi are, potrivit legii finlandeze, dreptul să decidă de unul singur unde şi cu cine va sta, el continuă să fi e ţinut ostatic în centru. Singura concesie făcută de autorităţile din Finlanda, care nu-şi respectă propria lege, a fost să-i dea un telefon mobil şi să-l lase să vorbească oricând doreşte cu bunicii lui.

La sfârşitul lunii iunie, copiii au fost lăsaţi, de gura lumii, să petreacă, nesupravegheaţi, 2 ore în casa părintească. Între timp, mii de români, iritaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor de la Bucureşti, ies în stradă cerând imperios finlandezilor să aplice legea şi să elibereze copiii. Reprezentanţii CEDO au fost alertaţi în urmă cu o lună de situaţia şocantă a copiilor români.

Reporterul EVZ a vizitat-o pe Camelia Smicală în Piatra Neamţ, în bătătura casei părinteşti, unde românca, aflată în vacanţă, l-a întâmpinat cu o veste bună: „E prima mea victorie în lupta pe care o duc de trei ani cu autorităţile finlandeze în încercarea de a-mi recupera copiii şi viaţa liniştită de după divorţ: faptul că Mihai şi Maria au fost lăsaţi să vină acasă, unde preţ de două ore am petrecut fără a fi nevoiţi să simţim în ceafă privirile supraveghetorilor de la centrul de asistenţă socială, care le urmăresc cu îndârjire fiecare mişcare”, a mărturisit Camelia reporterului Evenimentul zilei.

„O victorie mică, dar importantă, care îmi dă dreptul să sper că, în curând, voi putea să îmi eliberez copiii din centru şi să-i aduc acasă, acolo unde le este locul”, s-a arătat încrezător medicul român stabilit în Finlanda.

La 12 ani, Mihai trebuia să fie liber

„După presiunea mass-mediei care a vorbit pe larg despre ce mi se întâmplă mie şi copiilor mei în Finlanda, autorităţile de acolo au lăsat-o puţin mai moale. Au început să respecte litera legii, dar doar pe hârtie. Mihai a împlinit, pe 6 ianuarie anul acesta, 12 ani, iar potrivit legii finlandeze are dreptul să aleagă singur unde şi cu cine vrea să stea. El a spus răspicat în repetate rânduri că locul lui şi al surorii sale este acasă, lângă mine!

În pofida acestor lucruri, atât Mihai, cât şi Maria, continuă să se afle în centre de plasament diferite, din Finlanda. Trăiesc precum puşcăriaşii, izolaţi de ceilalţi copii, şi nu le sunt respectate drepturile fundamentale”, mi se destăinuie medicul Smicală. Restricţia de a discuta cu proprii copii şi de a-i vedea a fost ridicată, din spusele Cameliei, doar parţial.

„E doar pe hârtie treaba asta cu respectatul legii că fiul meu îşi poate decide singur soarta. Sunt convinsă că la cel mai mic pas greşit al meu, lucrurile se înrăutăţesc din nou. De altfel, Maria este în continuare la izolare. Ea nu are mobil, aşa cum i s-a permis lui Mihai să aibă, şi nu poate vorbi oricând vrea cu mine sau cu bunicii. Ne vedem, într-adevăr, ceva mai des; o dată la trei săptămâni, iar dacă nu se întâmplă nimic grav, vor veni din nou în casa lor peste doar cinci, şase zile”, îmi mai mărturiseşte Camelia.

Medicul îşi aminteşte cu lacrimi în ochi şi momentul în care, reveniţi după o absenţă de ani de zile, în casa lor din Finlanda, cei doi copii au izbucnit la unison în plâns.

„Fă ceva, mami!”

„Când s-au văzut în casă, la sfârşitul lunii iunie, au ţipat minute întregi de bucurie. Nu mai aveai loc de ei. Au dat iama prin camere, au explorat fiecare colţ al casei. Au zmotocit şi pupat pisica de ziceai că acum, acum, rămâne fără blană de la atâta scărmânat. Când s-a făcut ora de plecare, au început să hohotească, iar eu nu mai ştiam ce să fac să-i împac. Am încercat, însă, să fiu măcar eu tare şi să nu plâng. Le-am spus că trebuie să mai aibă puţină răbdare, că totul va fi bine şi se vor întoarce pentru totdeauna în braţele mele şi în siguranţa casei lor”, mi s-a mai confesat Camelia Smicală.

Legătura afectivă dintre o mamă şi copiii ei, o problemă pentru finlandezi

Din toamna lui 2016, legătura cu proprii copii a devenit, pentru medicul român stabilit în Finlanda, un adevărat coşmar. „Nu mai aveau voie absolut deloc să poarte o discuţie cu mine. Nu mi se permitea să-i vizitez, să-i văd sau să le vorbesc. Motivul absurd invocat de autorităţile din Finlanda, enunţat de un medic specialist în copii, a fost acela că între mine şi copiii mei exista o legătură afectivă prea puternică. Nu a specificat ce însemna «prea puternică» şi de ce trebuiau să fie despărţiţi de mine pentru asta”, oftează Camelia.

Tace câteva clipe cu ochii în pământ, apoi reia firul istorisirii. „Aflam ce se mai întâmplă cu copiii mei doar de la mama, săraca. Ea a fost singura căreia i s-a permis să vorbească la telefon cu Mihai şi numai în momentul în care băiatul împlinise, deja, 12 ani şi avea drept să hotărască, prin lege, unde şi cu ce părinte vrea să stea. Nici măcar această lege nu au respectat-o finlandezii. Dacă nu era scandalul imens provocat de mass-media care a făcut presiuni, nici în ziua de azi nu i s-ar fi permis lui Mihai să aibă telefon şi să poată vorbi cu bunica lui. Cu atât mai puţin să mă viziteze şi să petreacă două ore în casa din Finlanda, unde a petrecut cei cinci ani de libertate, de după divorţul meu”, mi se confesează Camelia şi glasul i se înmoaie din nou.

Ghicesc, aproape imediat, că o încearcă un acces de plâns. De altfel, când începe din nou să vorbească, glasul îi e uşor tremurat, fracturat de sughiţuri, semn că inima îi este rană vie, iar aminitirile de care e năpădită sunt dureroase. „Mama vorbea cu Mihai, apoi mă suna pe mine şi îmi spunea, de abia stăpânindu-şi hohotele de plâns: «E bine, maică. Şi el şi Maria. Stai fără grijă! », îmi zicea săraca, iar eu simţeam cum mi se strânge inima de deznădejde. Sfârşeam amândouă prin a boci”, mai adaugă molcom.

Acuzată că a vrut să-şi răpească proprii copii

„Tatăl lor este cel care a stârnit totul. El s-a plâns autorităţilor că vreau să părăsesc pe furiş Finlanda şi că vreau să îmi răpesc proprii copii pentru a-i duce în România. Nu era deloc adevărat pentru că, pe de o parte, nu aveam cum să fac asta, ei neavând încă paşaport, iar pe de alta, chiar dacă ar fi fost posibil, tot nu le-aş fi putut face micuţilor mei una ca asta. Ce viaţă ar fi fost aceea de fugar?”, mărturiseşte Camelia. Povestea, depănată în tonul trist al celei care ştie că a fost crunt lovită de soartă, continuă agasant de revoltătoare.

„Iniţial au fost internaţi în acelaşi centru, situat la şase kilometri de casă. Nu puteam ţine legătura decât foarte rar cu ei pentru că nu mi se permitea acest lucru. După doar un an, imediat după tentativa de evadare a lui Mihai din centru, au fost mutaţi, fiecare într-un alt centru, la mai bine de 20 de kilometri distanţă de căminul lor. Li s-a interzis să se vadă între ei sau să îşi vorbească. Cu mine, nici atât nu li se permitea să schimbe vreo vorbă! De atunci nu mai am linişte”, îşi aduce aminte interlocutoare mea.

„Taică-su l-a aruncat sub roţile maşinii”

„Războiul cu fostul meu soţ a izbucnit, încă din 2006, când a încercat pentru prima oară să mă strângă de gât. Lucram ca medic anestezist şi, deşi nu aveam decât 2.800 de euro pe lună, întreţineam de una singură familia pentru că el nu avea serviciu. Un an mai târziu, a venit rândul lui Mihai să se afla la un pas de moarte, chiar de mâna tatălui său.

Ţin minte că plecam spre biserică în momentul în care, din senin, a lovit-o pe fiica mea cea mare, Andreea, care are acum 17 ani. Ştiind cât de impulsiv e şi că nu se va opri dacă reacţionez, m-am făcut că nu văd. M-am urcat în maşină şi am vrut să plec. Atunci s-a repezit ca smintitul spre spatele maşinii, unde se afla Mihai, pe atunci de doar un an jumătate.

Era atât de furios încât a smuls pur şi simplu scaunul din ţâţâni. Copilul a zburat prin aer şi a aterizat sub roţile maşinii. Pe mine, a încercat din nou să mă ştranguleze. În timp ce-şi strângea mâinile în jurul gâtului meu, îmi spunea că «doar proştii lasă urme!», îmi mărturiseşte despre şocul momentului care a determinat-o să îşi dorească libertatea. Ruptura definitivă s-a produs de abia după trei ani, când furia soţului s-a abătut din plin doar asupra ei.

„A încercat din nou să mă ucidă în acelaşi mod. Numai Dumnezeu ştie cum de-am scăpat cu viaţă”, povesteşte, iar în priviri i se citeşte spaima vie, rememorată după atâţia ani.

Cinci ani de linişte după despărţirea de soţul bătăuş

Sătulă de bătăile soră cu moartea administrate în mod frecvent de soţul finlandez, după ani de convieţuire, în 2010, Camelia Smicală a rupt în cele din urmă actul de căsătorie şi s-a mutat, împreună cu copii ei, Mihai şi Maria - şi ei bătuţi sălbatic în repetate rânduri de un tată cu accese dese de violenţă domestică - în liniştea propriei locuinţe, cumpărată cu banii obţinuţi de la băncile cărora le plăteşte şi în ziua de azi bani grei.

Cinci ani mai târziu, în 2015, pentru Camelia a început calvarul. Unul care pare a nu se mai termina. Mihai şi Maria au fost atunci, pur şi simplu, luaţi pe sus, din locuinţă, de către cei de la serviciul social din Finlanda şi trimişi între zidurile centrului care le este şi în ziua de azi închisoare.

Mihai a fugit din centrul social

Băiatul Cameliei Smicală nu a suportat niciodată uşor „detenţia” din centrul social din Finlanda. Îşi iubeşte foarte mult mama şi sora şi vrea să le stea alături. În 2016, pe vremea când nu împlinise încă 12 ani, a reuşit să păcălească vigilenţa „paznicilor” săi din centru şi să fugă acasă.

„Într-o după amiază, l-am găsit în casă. Era speriat şi cu hainele rupte. Printre hohote de plâns mi-a mărturisit că nu se mai întoarce la centru. Că a reuşit să fugă direct de la şcoală şi că a mers 6 kilometri pe jos pitindu-se prin tufişuri să nu fie văzut şi reţinut. L-am luat în braţe, i-am spus că-l iubesc şi că nu voi permite să i se mai întâmple aşa ceva. M-am crezut prea puternică, însă. A doua zi, a fost ridicat, ca pe borfaşi, chiar din sala de curs, de faţă cu toţi copii.

În aceiaşi zi, la fel s-a întâmplat şi cu Maria. Şi ea, la rându-i, a fost săltată, de parcă era un infractor notoriu, din faţa colegilor şi a profesorilor de poliţiştii şi asistenţii sociali. Din acel moment, copiii au fost separaţi. Au fost trimişi în centre diferite, la aproape 20 de kilometri distanţă. Lui Mihai i s-a spus că dacă mai fuge o singură dată, vor fi trimişi amândoi în Laponia, la peste 800 de kilometri depărtare şi că nu se vor mai vedea niciodată între ei, şi nici pe mine”, îşi aduce aminte, cu lacrimi în ochi, Camelia despre ce s-a întâmplat în toamna lui 2016.

La 12 ani, a învăţat pe de rost Convenţia drepturilor copilului

La cei 12 ani ai săi, după palma cumplită primită de la destinul care l-a despărţit de mamă şi soră, Mihai tânjeşte după clipa în care va ajunge în scaunul de magistrat şi va putea face dreptate.

„A învăţat pe de rost Convenţia drepturilor copilului. A trimis nu mai puţin de 4 scrisori până acum, toate redactate de mâna lui şi în baza informaţiilor obţinute din cărţile de specialitate pe care le-a citit din scoaţă în scoarţă. Le-a scris nu doar celor de la ONU, la Comitetul pentru drepturile copiilor, ci şi însuşi preşedintelui Finlandei şi soţiei acestuia pe care i-a rugat să ţină cont de legi, să fie buni şi iubitori cu semenii lor şi să le redea lui şi surioarei lui libertatea de a se întoarce acasă la mine”, mi-a mărturisit Camelia şi un soi de încrâncenare i se citeşte în glas şi în priviri.

CEDO, ultima şansă

​Printre demersurile făcute de medical Smicală pentru a-şi recupera copiii se numără şi plângerea către CEDO. „Pe 22 mai 2018, m-am adresat instanţelor superioare de la CEDO. Nu am găsit nici un avocat din Finlanda sau România care să mă reprezinte pro bono, aşa că întreg demersul l-am făcut de una singură”, îmi mărturiseşte Camelia care încă mai crede în şansa ei:

„Îmi este greu să cred că nu îmi vor da dreptate când este evident că finlandezii greşesc flagrant şi nu respectă litera propriei lor legi. Copiii mei nu au ce să mai caute în centru. Ar trebui să fie deja liberi”, a mai adăugat medicul Smicală.

Trei comisii din România s-au întors cu coada între picioare din Finlanda

Cazul cutremurător şi deopotrivă bizar al micuţilor doctoriţei Camelia Smicală a făcut în ultimul an înconjurul Europei. Autorităţile din România nu au rămas nici ele impasibile la efortul femeii de a-şi recupera copii. Alături de presa care a ţipat în stânga şi-n dreapta şi a cerut dreptate pentru româncă, comisii peste comisii din România au încercat să înduplece autorităţile finlandeze să-i elibereze pe Mihai şi Maria şi să-i trimită înapoi, lângă mama lor.

„De la fostul premier Tudose care s-a implicat şi a trimis oameni în Finlanda, la Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, la Avocatul Poporului care s-a autosesizat - şi autosesizat a rămas pentru că nu s-a mai auzit nimic de el între timp -, până la o comisie parlamentară şi chiar până la ambasadorul României în Finlanda nimeni nu a reuşit să-i determine pe finlandezi să respecte legea, potrivit căreia, Mihai şi Maria ar fi trebuit să se întoarcă acasă încă din 2016 în condiţiile în care judecătorul care a dispus, în 2015, încredinţarea custodiei copiilor doar pentru soţul meu, şi-a anulat în vara lui 2016 (imediat după ce copiii au fost pentru a doua oară răpiţi, de data asta, din şcoală şi internaţi în centre diferite) hotărârea.

Anularea hotărârii judecătoreşti chiar de către cel care a dat-o face ca decizia Curţii Supreme din Finlanda să rămâne cea valabilă. Or, magistraţii acestei Curţi au spus clar că micuţii trebuie să se întoarcă la mine”, a mai mărturisit Camelia.

Europarlamentarul Maria Grapini, intervenţii în Parlamentul european

Printre aprigii ei susţinători se află şi europarlamentarul român Maria Grapini, ale cărui intervenţii repetate de la tribuna Parlamentului European au fost extrem de ferme în legătură cu situaţia Cameliei Smicală şi a copiilor ei: „Implicarea alături de Camelia Smicală este o datorie a tuturor celor care reprezintă România și a românilor. Doamne, ajută să putem ajuta!”, a declarat în mai multe rânduri demnitarul care dat de înţeles că Statul român nu a făcut aproape nimic pentru a corecta nedreptatea făcută Cameliei Smicală şi copiilor ei.

Românii cer dreptate pentru medicul Smicală

Sâmbăta trecută, români din mai multe judeţe au ieşit din nou pe străzi – aşa cum au făcut-o în mai multe rânduri şi anul trecut, în semn de protest faţă de ceea ce i se întâmplă medicului Camelia Smicală. Mii de oameni din Braşov, Timişoara, Neamţ, Cluj, Botoşani au invadat străzile marilor oraşe ale ţări, cerând dreptate pentru copiii Cameliei pe care vor să îi vadă în siguranţă în braţele celei care le-a dat naştere.

Rămâne de văzut dacă glasul lor se va face în sfârşit auzit!

Sfaturi despre cum să fim drepţi de la cei care calcă strâmb

Ironic este faptul că, deşi nu îşi fac curat în ogradă şi nu îşi respectă propriile legi, finlandezii ne dau lecţii despre justiţie. Pe 28 iunie 2018, ambasadele a 12 state europene, printre care s-a numărat şi Finlanda, au cerut public, printr-o scrisoare adresată României, ca părţile implicate în modificarea Codurilor Penale să nu slăbească statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva corupţiei.