O familie din Marea Britanie, prinsă cu MINCIUNA, a fost judecată şi trimisă la ÎNCHISOARE. Aflaţi cauza
- Antonia Hendrik
- 14 octombrie 2017, 00:26
Cuplul Deborah Briton, în vârstă de 53 de ani, și partenerul său Paul Roberts, în vârstă de 43 de ani, care a încercat să obțină despăgubiri, declarând că ei și cei doi copii s-au îmbolnăvit în vacanța all-inclusive petrecută în Mallorca, au fost trimişi la închisoare.
Cei doi au postat pe reţelele de socializare ipostaze unde arătau cât de bine se simţeau, cum sărbătoreau la soare, plini de voie bună şi puşi pe distracţie... deci, nici urmă de vreo îmbolnăvire.
Britanica a primit 9 luni de închisoare după ce a recunoscut patru fapte de fraudă faţă de compania Thomas Cook. Iar Roberts, a fost condamnat la 15 luni, după ce a recunoscut aceleași infracțiuni cu ale partenerei de viaţă.
Cuplul a încercat să pretindă aproape 20 000 de lire sterline pentru tratamentul bolilor gastrice false din cauza cărora au avut de suferit. De asemenea au cerut şi de la compania de la care au contractat vacanța, încă 28 000 de lire sterline pentru cheltuielile de judecată, dacă planul lor ar fi avut succes.
Judecătorul David Aubrey a spus că pretențiile lor au fost false:
"Au fost falşi de la început până la sfârșit, ambii afirmând și în numele celor doi copii că în două vacanţe separate au suferit aceeaşi boală". El a spus că pretențiile, cerute în luna august a anului trecut au fost cu premeditare.
Sam Brown, procuror, a declarat că bărbatul a petrecut o vacanță la hotelul Globales America din Mallorca, împreună cu cei doi copii, timp de doi ani la rând.
După vacanţa din iunie 2015, Briton a scris pe social media: " Avem două săptămâni de soare, râsete, distracție și lacrimi de bucurie".
O altă postare după întoarcerea din cea de-a doua vacanţă din iulie 2016 a fost: "Înapoi acasă după o vacanță fantastică, perfectă. Vacanța noastră a fost ca o comoară plină de amintiri frumoase". Practic încă o dovadă că nu au avut nicio problemă de sănătate.
Dar, neinspiraţi,în luna august a aceluiași an, au făcut o plângere unde au spus că vacanţa le-a fost distrusă deoarece s-au îmbolnăvit şi nu s-au putut bucura de ea, dar nu le-a mers, fiind dovediţi şi trimisi la închisoare.
Lloyd Morgan, avocatul celor doi a declarat în instanţă: " Cei doi recunosc dezonoarea și rușinea pe care au adus-o nu numai lor, ci şi familiei și prietenilor".
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere cu 500% a numărului de cereri de despăgubire rezultate din presupusele îmbolnăviri în vacanţă, iar industria hotelieră a introdus o serie de măsuri pentru a rezolva problema. Aproximativ 35.000 de persoane, potrivit Asociaţiei de turism din Regatul Unit, au cerut despăgubiri raportând boli false căpătate în staţiuni, relatează presa britanică.