Explozie puternică la Odessa, care a avariat sediul unei mișcări naționaliste ucrainene

Explozie puternică la Odessa, care a avariat sediul unei mișcări naționaliste ucrainene

O explozie puternică a zguduit noaptea trecută Odesa, important oraş-port ucrainean la Marea Neagră, fără a provoca victime, dar relansând temerile privind reînnoirea eforturilor de destabilizare a sudului Ucrainei

Explozia s-a porus în contextul în care presa de la Kiev informase anterior că Igor Ghirkin, fost „ministru” al Apărării din autoproclamata “republică populară” Doneţk, s-ar pregăti să se deplaseze la Odesa, conform unei declaraţii făcute de comandantul adjunct al unuia din sectoarele militare responsabile de operaţiunea din estul Ucrainei, Valentin Fedicev.

Acesta amintise că primăvara trecută Girkin a ocupat, cu miliţiile sale, Slaviansk, Kramatorsk, Lisiciansk, Rubejnoe, în regiunea Doneţk.

De aceea, posibilitatea ca Ghirkin să se deplaseze la Odesa este văzută de autorităţile de la Kiev drept o ameninţare gravă de destabilizare a situaţiei, în cazul în care nu este vorba de un simplu zvon. “Sud-estul Ucrainei ar putea să explodeze săptămâna viitoare”, titra miercuri, în acest context, cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 00.30 la parterul unei clădiri, unde se află şi sediul mişcării “Pravâi Sektor” (“Sectorul de dreapta”, ultraradicală). Deflagraţia a fost într-atât de puternică, încât unda de şoc a spart geamurile imobilelor din apropiere, după cum a relatat publicaţia locală Dumskaia.net, preluată de Agerpres.

În urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit. Au fost grav avariate sediul mişcării “Pravâi Sektor”, de la subsolul clădiri, şi un apartament de la primul etaj, precum şi mai multe autoturisme parcate în zonă, potrivit Ukrainskaia Pravda.

Numeroase explozii au avut loc în ultima perioadă la Odessa, majoritatea în apropierea unor centre de voluntariat pentru armata ucraineană. Ultima explozie a avut loc pe 18 februarie, niciunul din aceste acte teroriste, cum sunt calificate de autorități, nefiind soluționat până acum.