Trăim vremuri tulburi care încă nu dau semne de limpezire, poate tocmai invers.

Pericolele, riscurile şi provocările care s-au abătut asupra Moldovei sunt, încă, în ascendenţă, astfel încât societatea şi clasa politică abia de reuşesc să se clarifice de ce şi din care parte vin acestea, nereuşind să reacţioneze întotdeauna adecvat pentru diminuarea lor. S-a mai spus, în linii mari, aceste pericole, riscuri şi provocări vin în mare parte în contextul semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE şi al crizei regionale, apărută, de asemenea, pentru că şi Ucraina a semnat un acord similar, şi ţintesc rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. De fapt, şi aceste alegeri sunt atât de importante tot ca pârghie de menţinere sau schimbare a cursului european al ţării.  

Pericole, riscuri şi provocări, externe şi interne

Pericolele, riscurile şi provocările sunt de două categorii: externe şi interne. Republica Moldova şi, în special, clasa ei politică, are destul de puţine instrumente pentru a le gestiona pe cele externe şi cazul Federaţiei Ruse este unul relevant în acest sens. Rusia se poartă în raport cu Moldova, dar şi cu Ucraina, aşa cum se poartă, conducând-se de propriile interese şi considerente, pe care Moldova aproape că nu este în stare să le influenţeze pe cale diplomatică, de exemplu. Poate doar apela la sprijinul altor actori internaţionali importanţi, dar şi aceştia au propriile interese, astfel că le pot satisface pe ale Moldovei doar în măsura în care nu vor dori „să se strice” cu Rusia.

Pe de altă parte, Republica Moldova poate face faţă mai bine pericolelor, riscurilor şi provocărilor externe, dacă îi ajunge capacitate şi voinţă să le gestioneze judicios şi la timp pe cele interne. Gestionarea situaţiei în care s-au pomenit producătorii agricolii din cauza interdicţiilor ruseşti ar fi un alt exemplu elocvent. În acest caz, putem spune că autorităţile se comportă suficient de adecvat, reuşind să identifice soluţii suficient de reale, doar că din nou întârzie cu un pas-doi, pentru că deja întârzie ajutorul real pe care, până la urmă, îl vor oferi celor care au de suferit de pe urma embargourilor.

Câţiva dintre deputaţii din opoziţie deja au formulat propuneri de convocare urgentă a Parlamentului pentru a discuta aceste probleme. Desigur, aceştia văd soluţiile prin prisma lor, desigur, „cu denunţarea acordului cu UE”, dar, în acelaşi timp, contează iniţiativa făcută la vreme. S-ar putea ca aceasta să cadă pe teren electoral destul de fertil, în condiţiile când de efectele embargourilor este afectată o categorie foarte mare de persoane fizice şi agenţi economici care sunt cuprinşi de nelinişte şi chiar de frică acum, azi, ieri. În acelaşi timp, Guvernul şi Parlamentul încă nu şi-au adoptat la modul oficial toate deciziile necesare, după care ajutoarele promise vor începe să ajungă real la destinaţie. Conform unor date, Parlamentul s-ar putea convoca în acest scop la începutul lunii septembrie şi aceasta se vrea înţeles ca o urgentare a lucrurilor. Însă aici ar putea fi atribuită legea paharului plin pe jumătate: cineva va vedea jumătatea plină, iar altcineva – jumătatea goală. Este destul de previzibil cum vor interpreta situaţia producătorii agricoli: „satul arde şi parlamentarii se odihnesc…”.

Alarmă adevărată sau falsă?

Iarăşi s-a mai spus: condiţia majoră care asigură gestionarea riscurilor, pericolelor şi provocărilor de tot felul este menţinerea stabilităţii politice în ţară, cel puţin, până la alegerile parlamentare, iar aceasta, la rândul ei, poate fi asigurată, în cea mai mare parte, prin menţinerea stabilităţii şi păcii politice în interiorii coaliţiei de guvernământ. Oficial şi formal, toată lumea este de acord cu această teză, mai jos de partea vizibilă a aisbergului se produc, însă, lucruri mai puţin clare.

Săptămâna trecută, au apărut în spaţiul internautic mai multe afirmaţii, potrivit cărora unul dintre liderii coaliţiei de guvernământ (iar) ar dori distrugerea coaliţiei. Dovezi nu se aduc, doar se face trimitere la textele plasate în acelaşi internet de către persoane cu acelaşi statut de internaut (conform dicţionarului, „persoană care foloseşte frecvent internetul”).

Vrem să fim o societate liberă în care toată lumea să poată spune fără îngrădiri ceea ce are de spus, inclusiv în internet, şi poate ar fi trebuit să lăsăm fără atenţie afirmaţiile respective, ba chiar să încurajăm îngrijorările celor care se tem pentru soarta coaliţiei pro-europene, actuale şi viitoare. Dar sunt două motive din care nu ne putem permite acest lucru, cu regret.

Unu: Stabilitatea internă a Coaliţiei pro-europene este o valoare care nu-i mai aparţine doar componentelor ei, respectiv, trebuie examinate minuţios orice semnale de deranj în acest sens.

Doi: „Semnalele” şi persoanele care le lansează fac parte dintr-un fenomen mai nou din viaţa noastră, dar deja foarte important şi influent, de aceea şi acesta se cere studiat mai cu atenţie, cu această ocazie.