Pare o nouă modă în media să fie aspru apostrofate Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu. Asta după ce de pe scena politică, din toate direcţiile, au curs acuzele şi huiduielile. În urmă cu doar un an, aveau această ocupație numai cozile de topor ale condamnatului Dan Voiculescu.

O coincidenţă interesantă este că atacurile la adresa celor două cresc direct proporţional cu numărul politicienilor influenţi care ajung în atenţia sistemului judiciar pentru acte de corupţie.

Desigur, nu vreau să creadă cineva că generalizez.

Unii dintre cei care au pus tunurile pe Kovesi şi Stanciu o fac sperând că astfel rezolvă probleme judiciare grave ale politicienilor care apar în dosare de corupţie. Este calea pe care a mers și Felix.

Cu cât apar mai mulţi politicieni importanţi sau oameni de afaceri puternici, cu atât creşte intensitatea atacurilor. Eu cred că se înşeală amarnic când îşi fac un astfel de calcul.

Nu realizează că merg exact pe urmele lui Voiculescu, care nu a reuşit să-şi salveze pielea cu astfel de metode inspirate din stilul de lucru al fostei Securități comuniste. Mai greşesc pentru că trăiesc cu impresia că procurorii de caz ar acţiona altfel dacă li s-ar schimba vreun şef şi mai ales pentru că nu au înţeles contextul larg, de dincolo de graniţele României, în care se produce curăţenia de pe scena politică.

Alţii sunt critici de bună-credinţă şi pleacă de la situaţii obiective, care stârnesc semne de întrebare pe bună dreptate. Eu cred greşesc şi aceştia când spun că problemele pe care le analizează izvorăsc exclusiv din biroul şefului DNA sau al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

...

 

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, 'script', 'facebook-jssdk'));

Vad ca e la moda sa fie atacate Codruta Kovesi si Livia Stanciu. Ultimul prilej e cazul de santaj in care s-a dispus o...

Posted by Malin Bot on Friday, May 22, 2015

... Este adevărat că e greu să priveşti lucrurile dincolo de persoana Liviei Stanciu când afli că a fost achitată femeia pe care şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a acuzat-o de şantaj, mai ales când între momentul depunerii plângerii şi achitare sunt vreo şase luni de arest preventiv.

Pare o eroare judiciară extrem de gravă, inacceptabilă pentru orice observator obiectiv și critic  al Justiţiei şi cel mai simplu este să tragi concluzia că s-a întâmplat asta pentru că reclamantul a fost preşedintele Înaltei Curţi de Casaţuie şi Justiţie.

Te enervezi şi apoi tragi aer în piept. Numeri până la cinci şi faci următoarea constatare: un complet de judecată nu a dat doi bani pe funcţia reclamantului şi a dispus achitarea, chiar dacă anterior exista o condamnare, e drept ca era cu suspendare, şi aproape 200 de zile de arest preventiv. Asta este o veste foarte bună.

Apoi te întrebi cum a fost posibil să fie  arestată preventiv o persoană nevinovată şi cauţi răspunsul în mecanismul care a provocat situaţia asta, pentru că nu au dispus arestarea pereventivă nici Livia Stanciu şi nici Codruţa Kovesi.

Conform noilor modificări din procedura penală, persoanele pentru care procurorii cer arestarea preventivă nu mai trec aleatoriu pe la judecătorii din secţiile penale ale instanţelor.

Există un judecător de drepturi şi libertăţi care judecă atât cererea de arestare preventivă, cât şi cererile de prelungire care se formulează din 30 în 30 de zile. La instanţa superioară, unde se exercită calea de atac funcţionează acelaşi principiu.  

Este o greşeală şi în situaţia în care decizia arestării e influenţată de cine ştie ce argumente ascunse şi în situaţia în care e produsă de conştiinţa magistratului.

Dacă nu dezbatem acest mecanism şi el nu este ajustat în consecinţă, degeaba ne războim cu Livia Stanciu. Mecanismul poate funcţiona pentru oricine are acces la judecătorul care decide singur arestarea şi apoi menţinerea după gratii a unui suspect. Nu este deloc în regulă ca libertatea unui suspect să fie decisă luni de zile de către doi sau cel mult patru magistraţi, în situaţii excepţionale.

Vorbim de un mecanism care nu ține de o persoană sau alta, anume, din sistemul judiciar. La fel cu nu ține de o persoana anume un alt fenomen, care avea potențialul să producă o astfel de situație: servilismul.

Putem să speculăm că judecătorul care a ținut un om nevinovat în arest preventiv timp de șase luni și cel care a respins contestațiile au acționat din pur servilism, impresionați de persoana reclamantului. Cu același argument putem specula și prima sentință, de la instanta de fond, care a decis că s-a comis un șantaj și a dispus o pedeapsă cu suspendare.

Ca să vedeți cât de periculoase sunt speculațiile, vă spun că zilele acestea în sistemul judiciar s-au făcut și alte speculații. Unii speculează că sentința de achitare a fost emisă la Curtea de Apel pentru reglarea unui război în Justiție, nu în baza situației concrete din dosar. Sunt scenarii pe care nu le dezvolt pentru că eu cred că astfel de speculații nu folosesc la nimic.

În acest caz, marea problemă nu este că Livia Stanciu a depus o plângere, este că în sistem există judecători care acționează impresionați de persoana reclamantului sau, așa cum susțin alte scenarii, pentru alte motive decât realitatea din dosar.

Ar fi foarte grav, dar daca este așa ajungem la a doua mare bubă a Justiției: răspunderea profesională pentru greșelile făcute.

Astăzi, un judecător prost, incompetent sau corupt, este scos din sistem numai dacă el comite o abatere gravă sau daca e prins cu șpagă. Când spun abatere gravă mă gândesc la situația în care magistratul vine mort de beat la serviciu, timp de trei săptămâni și apoi dă foc sediului instanței. Sau dacă violează vreo grefieră sau un jandarm în lift, cu martori. Dacă nu sunt martori, e posibil ca judecătorul să rămână pe funcție.

Dacă e doar un ins cu mentalitate slugarnică și acționează așa cum se făcea înainte de 1989, nu există niciun mecanism care să îl scoată din sistem. E normal așa ceva?

Aceasta este o situație foarte periculoasă. Mai devreme sau mai târziu trebuie dezbătut și implementat un sistem care să filtreze magistrații incompetenți sau care din cine știe ce motive dau sentințe nedrepte. Cumva trebuie și ei să plătească pentru greșelile pe care le fac.

Există acum niște sisteme de control care ar trebui exercitate de Consiliul Superior al Magistraturii. Ajungem aici la principala problemă ce ține de gestionarea erorilor judiciare.

CSM nu își exercită rolul de sistem imunitar al Justiției.

Din motive pe care nu pot să le pricep, Consiliul Superior al Magisraturii este mai mult un sindicat al judecătorilor și procurorilor și prea puțin o instanță care să curețe sistemul de cei incompetenți, slugarnici, proști, aserviți și să apere independența magistraților corecți.

Punctual, în cazul șantajului pe care l-a reclamat Livia Stanciu, CSM trebia să lucreze 24 de ore din 24 și trebuia deja să prezinte publicului niște concluzii clare, alături de sancțiuni ferme, pentru ca astfel de situații bizare să nu se mai repete. Într-un sistem sănătos, după o astfel de situație trebuiau să zboare fie magistrații care au dispus arestarea nevinovatului, fie cei care au achitat vinovatul.

Singura știre pe care o avem, astăzi despre CSM, este că niște cetățeni din această instituție, între care un fost șef al CSM, au fost jefuiți de vreo 6.000 de euro, ”bani de buzunar”. Rețineți, ”bani de buzunar”!