Editura Evenimentul si Capital

Dragnea pleacă în vizită oficială în Elveția în ziua în care are termen la ÎCCJ în dosarul Bombonica

Autor: | | 3 Comentarii | 468 Vizualizari

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, urmează să efectueze, în perioada 29 - 31 mai, împreună cu o delegaţie parlamentară, o vizită oficială la Berna, în Elveţia. Pe 29 mai, ÎCCJ urmează să se pronunțe în dosarul Bombonica, în care liderul PSD a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Conform unui memorandum aprobat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, acţiunea are loc la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene, Dominique de Buman, în scopul „extinderii bazei de cooperare dintre cele două foruri legislative".

Din delegaţia condusă de Liviu Dragnea va face parte şi vicepreşedintele Camerei Gabriel Vlase

Proiectul de program cuprinde o întrevedere oficială cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, convorbiri cu preşedintele Consiliului Naţional, Dominique de Buman, cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Consiliului Statelor, Filippo Lombardi, precum şi cei trei consuli onorifici ai României în Confederaţia Elveţiană.

Pe de altă parte, procurorii DNA au cerut condamnarea la închisoare cu executare a inculpaților din dosarul DGASP Teleorman, în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

Pronunţarea în acest dosar a fost amânată pentru 29 mai.

Liderul PSD a declarat încă o dată că se vede victimă a procurorilor anticorupție, care, din punctul său de vedere, ar fi în stare să ceară chiar pedeapsa pe viață.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro

Rubato

24,00Lei

Zăpada

38,00Lei

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:13 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate