Doliu în teatrul românesc. Încă o stea a scenei a trecut în nefiinţă

Doliu în teatrul românesc. Încă o stea a scenei a trecut în nefiinţă

Una dintre cele mai îndrăgite actriţe, Carmen Stănescu, a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani.

Informaţia a fost confirmată pentru agerpress de către directorul adjunct al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti, actriţa Ilinca Tomoroveanu,. "Este adevărat, doamna Carmen Stănescu a murit azi noapte. Bănuiesc că motivul este boala de care suferea dânsa", a precizat Ilinca Tomoroveanu. Carmen Stănescu a fost o actriță de teatru și de film. A debutat în anul 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa “Frații Karamazov”. De-a lungul carierei sale, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național și a altor teatre din București. Carmen Stănescu a absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Mărioara Voiculescu. La sfârșitul anului trecut, România a pierdut alte două mari actrite. Stela Popescu a murit în luna noiembrie, fiind găsită fără viață în propria casă. Câteva zile mai târziu, a murit și actrița Cristina Stamate, după mai multe zile în care a stat internată la Spitalul Floreasca din Capitală.

Ne puteți urmări și pe Google News