DNA insistă pentru majorarea pedepsei lui Adrian Năstase cu un an

DNA insistă pentru majorarea pedepsei lui Adrian Năstase cu un an

Procurorii anticoruptie vor ca fostul premier Adrian Năstase să primească un spor de pedeapsă, pentru că a comis numeroase infracţiuni. DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţia împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care a stabilit că Năstase nu trebuie să mai primească vreo pedeapsă suplimentară.

DNA consideră că pregătirea deosebită a lui Adrian Năstase nu este o circumstanţă atenuantă pentru fostul premier, ba dimpotrivă, este cu atât mai grav faptul că o persoană cu asemenea notorietate a încălcat legea. "Înaltele studii juridice la care face referire instanţa de fond, nivelul de pregătire culturală şi politico-ideologică ale petentului sunt aspecte de natură să circumstanţieze negativ persoana acestuia, întrucât faptele sale apar cu atât mai grave, cu cât sunt săvârşite de o persoană care avea ca obligaţie atât morală cât şi legală, respectarea şi aplicarea legii şi nicidecum încălcarea ei", se menţionează în contestaţia depusă de DNA la Curtea de Apel Bucureşti, citată de Realitatea.net.

Nu a recunoscut faptele

DNA arată în acelaşi document că fostul premier nu a recunoscut niciodată faptele comise Adrian Nastase a negat  faptele pentru care a fost condamnat si atitudinea constant defaimatoare si de dispret la adresa actului de justitie, pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, dar chiar si in fata instantei care a contopit pedepsele.

Ne puteți urmări și pe Google News