Dieta de cultură. „Poezia, artă muribundă ?”

Dieta de cultură. „Poezia, artă muribundă ?”

Mi-aduc aminte ce îngrozit citeam acum vreo 40 de ani titlul unui eseu de Gabriel Marcel: „Poezia, artă muribundă ?”, fără să iau seama la semnul de întrebare.

 Un semn esențial, de vreme ce schimba radical crizismul resemnat al afirmației. Ca și poezia, cultura, natura, credința, zeii, bunul simț, puritatea, onoarea, nădejdea și toate celelalte virtuți sunt agresate diabolic. Sunt hărțuite sistematic, agonizează programatic și tot „mor” de vreo două mii de ani încoace. Trecutul a fost dintotdeauna resimțit ca sfântă vârstă de aur, în vreme ce viitorul era invariabil întunecat, iar prezentul era trăit de oamenii de spirit ca o irepresibilă degradare a sfintelor idealuri.

Sigur că traversăm o criză a cărții pe suport de hârtie, paralel cu mania tehnologică planetară, dar lectura, fie și audio-online, rămâne la ordinea zilei. Marea cultură, ca și construirea existenței ca operă de artă au fost dintotdeauna un sfânt apanaj al elitelor. Sigur că tirajul tuturor cărților de poezie, mistică, filosofie și religie apărute la noi într-un an întreg nu face nici pe departe cât suma locurilor unui stadion de fotbal la un singur derby. Nu-i normal, însă-i real. Dar să ne ferim a ne induce singuri catastrofismul (inclusiv cel cultural) cu care ne presează, oră de oră și zi de zi, Știrile tv. Mai bine să se gândească bunicii ce însemnau odinioară basmele citite nepoților la gura sobei. La câtă bucurie, curiozitate, fantezie și curăție morală întipăreau ele în ființa copilului.

Să se gândească părinții să-și ducă duminical copiii, dacă nu la liturghie, atunci la teatru, la muzeu, la un concert, sau într-o librărie. Profesorii și ziariștii să dea ca exemple de realizare în viață nu doar sportivi, fotomodele, dive glamoroase și infractori barosani, ci și scriitori, pictori, actori, balerini, tenori, editori și soprane, fiindcă și-n lumea acestora există, slavă Domnului, destule „succes stories motivante”, cum îi place junimii să spună. Ia să vedeți ce repede și fecund se schimbă peisajul.A ne lamenta cu brațele încrucișate, privind cu spăimoasă încruntare drobul de sare de pe sobă, e curată sinucidere prin deriziune. Cel puțin pentru cei din generația mea, totul a fost teribil de simplu încă din pruncie. A fost de ajuns un singur îndemn al bunicului : „Măi, băiete, pune și tu mâna pe carte, ca să nu râdă lumea de tine. Să știi pe ce lume trăiești și să nu mori prost”. Asta-i tot.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News