Dezvăluiri scandaloase din viața unui fost premier european. Peste 30 de persoane au reclamat că au fost abuzate sexual de înaltul demnitar

Dezvăluiri scandaloase din viața unui fost premier european. Peste 30 de persoane au reclamat că au fost abuzate sexual de înaltul demnitar

Anchetatorii au precizat că numeroasele acuzații de pedofilie la adresa fostului premier britanic Sir Edward Heath sunt cât se poate de veridice, scrie presa din Marea Britanie.

Poliția din Wiltshire investighează, în prezent, cel puțin 30 de plângeri depuse de presupuse victime ale fostului premier britanic iar un raport detaliat pe această temă urmează să fie dat publicității cel mai probabil în luna iunie. Până atunci însă, o sursă apropiată anchetei a delarat pentru Mail on Sunday că plângerile sunt extraordinar de asemănătoare, deși victimele habar nu unele de existența celorlalte.

Operațiunea „Conifer”, care investighează acuzațiile la adresa premierului, a fost demarată în 2015, la zece ani de la moartea lui Heath care ar fi comis abominabilele fapte de care este acuzat cu aproximativ 50 de ani înainte să se prăpădească.

Aceeași sursă din cadrul anchetei a mai precizat că plângerile la adresa fostului premier  au fost adresate cu mult înaintea operațiunii mai sus menționate, poliția descoperind ulterior că au fost complet igonorate sau chiar mușamalizate de către aparatul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mulți dintre suporterii liderului conservator au catalogat ancheta poliției drept o vânătoare de vrăjitoare, insistând că Sir Edward nu ar fi avut asemenea înclinații.

Născut în iulie 1916 și decedat în 2015, Edward Heath a fost premierul Marii Britanii din 1970 până în 1974.