Editura Evenimentul si Capital

Pomohaci A FOST DOVEDIT. Actriţa Draga Olteanu Matei L-A CUNOSCUT: „POATE SĂ JURE pe Biblie că NU-L CRED.”

Autor: | | 4 Comentarii | 14226 Vizualizari

Scandalurile în care este implicat Cristian Pomohaci par să nu se mai termine. Apar noi și noi declarații de la cei care ar fi putut să cadă victime fostului preot. informații.Cristian Pomohaci a facut victime și în rândul vedetelor. Draga Olteanu Matei a acceptat sa povestească despre cum preotul a căutat-o și a insistat să-i ofere mai multe alimente în semn de simpatie, după cum ar fi motivat atunci fostul preot. Reamintim că acesta a fost nevoit să se retragă din preoție, după ce a fost implicat într-un scandal sexual, fiind acuzat de pedofilie.

Pomohaci, MONSTRUL NEŞTIUT. PERVERSIUNILE de neimaginat AU FOST DEZVĂLUITE. Se întâmpla în 2002, ÎN FIECARE SEARĂ. Mărturia unui BĂIEŢEL ABUZAT

”Intr-o buna zi, m-am pomenit cu un telefon de la dumnealui spunandu-mi ca ma admira si ca are foarte mare simpatie pentru mine si ca mi-a adus o pulpa de porc, si slanina, si muschi, si carnati, si ca poate sa-mi aduca si oua, si cas, si lapte. Zic: „Dar, parinte, sfintia ta, suntem in Postul Mare al Pastelui! Dumneavoastra imi aduceti lucrurile astea? Eu n-am ce sa fac cu ele si nici nu-mi trebuie. Nu trebuia sa va deranjati”.


ASTA este cea mai GRAVĂ FAPTĂ A LUI POMOHACI. Patriarhul și-a făcut cruce CÂND A AUZIT

„Nu, nu, nu ca vi le-am adus din simpatie si sa stiti ca va mai aduc, si va mai fac..." A trecut vreme, vreme, vreme si acum vreo trei saptamani, daca nu patru, m-am pomenit cu un telefon de la parintele Pomohaci, care probabil voia iarasi sa-mi faca vreo invitatie la ceva. Aud acum de la cineva, din preajma mea, ca a fost un concert aici, in Piatra-Neamt, la Turnul lui Stefan, si ca probabil o fi vrut sa merg acolo.


Pomohaci, ÎN LACRIMI după O NOUĂ ÎNREGISTRARE. Urmează plecarea din România? VIDEO EXPLOZIV

La care eu i-am spus: „Parinte, te rog, sa nu ma mai suni niciodata in viata dumitale! Nu avem ce vorbi! Dumneata te-ai purtat cu mine asa si asa si ai facut acest lucru pe care un alt preot nu l-ar fi facut si pentru mine nu mai existi!" Si i-am trantit telefonul si am terminat. (...) Nu cred niciun cuvant din ce spune! Poate sa se jure si pe Biblie ca nu-l cred.", a declarat Draga Olteanu Matei intr-o emisiune TV, potrivit RTV.

Pomohaci, ÎN LACRIMI după O NOUĂ ÎNREGISTRARE. Urmează plecarea din România? VIDEO EXPLOZIV

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:49 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate