Despăgubiri MAI MARI pentru românii care au depus bani de Dacii, la CEC. CUM se pot încasa banii
- Raluca Florescu
- 28 aprilie 2014, 16:46
Statul suplimentează cu 100,22 milioane de lei sumele pentru despăgubirea persoanelor fizice care au depus bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) pentru achiziţionarea de autoturisme, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Finanțelor. Banii vor fi obținuți prin emisiuni de titluri de stta în numele celor două bănci. Persoanele vizate au termen de 30 de zile pentru a depune documentația, în cea mai apropiată unitate BRD.
Banii sunt destinați în special celor care, după 22 decembrie 1989, şi-au transferat depunerile de la CEC la fosta Bancă Română pentru Dezvoltare (BRD) în acelaşi scop.
220.000 de lei în plus pentru deponenții la CEC
Valoarea despăgubirilor pentru cei care au depus bani la CEC va fi majorată cu 222.232 lei, care reprezintă recalcularea despăgubirilor pentru patru deponenţi.
„Valoarea totală a despăgubirii este calculată de către CEC Bank SA, prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care de deduce dobânda legală bonificată de CEC Bank SA pe perioada în care a fost acordată”, se menţionează în documentul citat.
În cazul deponenţilor BRD, despăgubirile vor fi acordate clienţilor care şi-au transferat depozitele pentru maşini de la CEC la banca respectivă după 22 decembrie 1989, suma alocată în acest sens de stat fiind de 100 de milioane de lei.
Sumele cuvenite foştilor deponenţi se vor calcula prin indexarea valorilor transferate cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, după eliminarea dobânzilor încasate de la CEC anterior transferului.
Din suma rezultată se va scădea dobânda legală acordată de BRD pe durata depozitului, se menţionează în proiectul de act normativ.
Cum se încasează despăgubirea
Persoanele care pretind despăgubirile vor fi obligate ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ, să se prezinte la cea mai apropiată unitate BRD Groupe Société Générale cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC în vederea calculării sumelor cuvenite.
În plus, solicitantul trebuie să depună la BRD un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere autentificată notarial că nu a încasat despăgubirea.
De asemenea, deponentul trebuie să depună la Ministerului Finanţelor Publice o copie legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie însoţită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia.
De unde vin banii
Sumele necesare despăgubirilor vor fi asigurate de Ministerul Finanţelor Publice prin emisiuni de titluri de stat, pe numele CEC BANK SA, în valoare de 222.231,94 lei, pe numele BRD Groupe Societe Generale SA, în valoare de 100 de milioane de lei.
Data emisiunilor titlurilor de stat va fi 04 august 2014 iar data scadentă, 3 septembrie 2014. Pentru emisiunile de titluri de stat care se vor efectua ulterior, în limita plafonului stabilit, datele de emisiune şi scadenţă se vor menţiona în Prospectele de emisiune a titlurilor de stat.