Deputatul Valerian Vreme a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), urmând să activeze în cadrul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, scrie Agerpres.
Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, el a fost până în mai 2013 membru al Partidului Democrat Liberal, iar din mai 2013 a devenit neafiliat, fiind înscris în PMP.
Valerian Vreme a fost ales în colegiul uninominal 6 din Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.
De asemenea, Vasile Gherasim s-a alăturat echipei UNPR. El a fost deputat de Bacău, în legislatura 2008-2012, şi primar al sectorului 1 al municipiului Bucureşti, în perioada 2000-2004.
Recomandările noastre