Decizie istorică în singura țară din lume unde femeile nu au voie să aibă permis de conducere

Decizie istorică în singura țară din lume unde femeile nu au voie să aibă permis de conducere

Decizie istorică în singura țară din lume unde femeile nu au voie să aibă permis de conducere. A fost implementat astfel un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acordat femeilor dreptul de a conduce autovehicule,

În Arabia Saudită au fost eliberate luni primele permise de conducere pentru femei, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse. A fost implementat astfel un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acordat femeilor dreptul de a conduce autovehicule, potrivit Agerpres.ro

Autorităţile rutiere au verificat permisele internaţionale de conducere ale solicitantelor permis, care au susţinut examene practice înainte de eliberarea documentelor.

Potrivit AFP, Arabia Saudită era singura ţară din lume în care femeilor le era interzis să şofeze. Regele Salman a anunţat că va ridica interdicţia în iunie, în cadrul unui program de reforme inspirat de fiul său, prinţul moştenitor Mohamad bin Salman. Chiar şi luna trecută, au fost arestate sub acuzaţia de atentat la siguranţa naţională femei care manifestau pentru dreptul de a conduce şi pentru eliberarea de sub tutela bărbaţilor. Femeile saudite au încă nevoie de permisiunea unui bărbat din familie pentru a urma studii şi pentru a călători. 

Ne puteți urmări și pe Google News