Franța a trăit sub teroare și rănile nu se vor vindeca prea curând. Au fost uciși 17 oameni, iar asasinii au pierit și ei sub gloanțele trupelor de intervenție. La București circulă încă teoriile conspirației, se aruncă în spațiul public întrebări la care francezii au primit deja răspunsuri. Am să mă refer și la ele, fiindcă acum lucrurile sunt mult mai limpezi. Presa franceză e atât de diferită de presa noastră ca atitudine, ca mod de a privi spre cele întâmplate. Am să redau spre exemplificare doar două pasaje din articolul din Liberation – „Un popor în picioare”, semnat de Laurent Joffrin:
„Capturându-i rapid pe asasinii jurnaliștilor de la Charlie, autoritățile au arătat că nu au fost prinse total nepregătite. Dar, dacă se estimează peste o mie de jihadiști tineri, tentați de războaiele din Siria sau Irak, sau care au fost acolo, vom vedea că modul în care trebuie tratată amenințarea necesită resurse sporite. (...)
Suspendarea procedurilor democratice sau punerea la colț înseamnă intrarea în jocul terorismului care constă în împrăștierea fricii în toată lumea și atingerea democrației în rațiunea ei de a fi. Adevăratul răspuns este politic. Este mobilizarea populară, republicană, cea a societății, a asociațiilor, a partidelor, a sindicatelor, bisericilor, care să demonstreze teroriștilor că a lor cauză e inutilă. În fața unui popor în picioare, ei nu au nicio șansă”.
La București s-a râs sceptic, s-au construit fel de fel de scenarii în studiourile de televiziune, s-a semănat neîncrederea că un terorist nu-și poate uita buletinul în mașină, că povestea cu ostaticul din tipografie e cusută cu ață albă, că oamenii din magazinul evreiesc atacat n-aveau cum rezista cinci ore într-o cameră frigorifică. Lucrurile s-au lămurit între timp, martorii acestor grozăvii au dat toate explicațiile jurnaliștilor francezi și au spulberat îndoielile românilor. A rămas doar convingerea slabei implicări a autorităților franceze din domeniul securității naționale, legată de monitorizarea tinerilor jihadiști.
Presa de la Paris și francezii, însă, apreciază intervenția forțelor de ordine și, în ciuda celor întâmplate, continuă să privească spre comunitatea musulmană în spiritul lor, chiar dacă s-a produs un dezechilibru între cele trei principii - Libertate, Egalitate, Fraternitate. Doar prin prisma aceasta sunt de acord că ziariștii de la Charlie Hebdo au exagerat libertatea de opinie în detrimentul egalității și fraternității musulmanilor, evreilor și ortodocșilor pe care i-au satirizat în revista lor. Exclud categoric ideea că ar fi trebuit pedepsiți în vreun fel pentru asta, cu atât mai puțin uciși.
Charb și echipa de la Charlie Hebdo și-au asumat gesturile de iritare ale musulmanilor în numele libertății lor de exprimare, așa cum reiese din filmările anterioare tragediei. Știau că irită, fuseseră amenințați, redacția fusese atacată, dar ei continuau să creadă că, prin umorul caricaturilor lor, îi vor face pe musulmani să renunțe la excesele de ordin religios. În numele libertății lor intelectuale au ignorat până și faptul că terorismul apare din extremismul religios. Și au murit pentru asta. Duminică, francezii de toate naționalitățile au ieșit în stradă nu numai pentru victimele de la Charlie Hebdo, ci mai ales pentru a reface soliditatea triunghiului „Liberte, Egalite, Fraternite”.
Este relevant și impresionant mesajul, apărut tot pe rețelele de socializare și distribuit masiv în toată lumea: „Je suis Ahmet”. Este vorba de solidaritate, egalitate și fraternitate cu polițistul musulman care a murit apărând gazeta Charlie Hebdo, cea care îi ironiza religia și cultura. „Je suis Ahmet”, o invitație necondiționată la toleranță și pace, în zorii unei „primăveri musulmane” ce, spun analiștii, se conturează în Europa.
Recomandările noastre
08:47 - Administrația Trump: primul test
