O problemă și în politică, și în fotbal - asocierea domeniilor la care „se pricepe toată lumea” vine pur întâmplător - este lipsa alternativei.
Convenind că cei aflați în capul mesei sunt de înlocuit, gestul reflex este de-a scana alternativele la 360 de grade. Iar soluțiile sunt descurajante chiar și pentru optimiștii nativi și naivi. Iar asta nu este o teorie insidioasă, care pledează pentru stabilitate și continuitate. La noi, mai binele a fost cam tot timpul răul binelui. Iar realitatea socială, politică și fotbalistică cofirmă lipsa alternativelor. Fotbalul aduce a politică din multe perspective, chiar dacă influența directă este mai mult afectivă, nu concretă. În politică, alianța de guvernare își vede de ceea ce pompos se numește „program de guvernare”, iar opoziția agonizează într-o buimăceală înduioșătoare.
Până la alegerile prezidențiale locale și parlamentare, cel mai mare pericol pentru cei aflați la putere, acești meseriași ai autogolurilor, rămâne apetitul pentru automutilare. 2018 este însă an electoral în fotbal. Răzvan Burleanu, trimisul special de la „Casa Fotbalului”, intră în joc pentru un nou mandat. Paradoxul îngrijorător este că șansele de-a rămâne în funcție sunt considerabile. Ca și în politică, realitatea de pe rețelele de socializare este deformată. Nu există canale favorabile lui Burleanu, cu excepția celor controlate de propaganda federală. Ai zice că actualul președinte este învins din start și pierde timpul candidând din nou. Realitatea va fi conturată însă de mașinăria de vot care va fi pusă în mișcare la alegerile din 18 aprilie. Reprezentanții cluburilor mici și foarte mici sunt în afara bulei Facebook și sunt pregătiți să voteze pentru continuitate. Firimiturile financiare aruncate de oficialii FRF vor fi suficiente pentru ca Burleanu să rămână în funcție. Populismul ieftin este la îndemâna celor cu resurse, iar conducătorii unor cluburi care se târâie de pe o zi pe alta vor vota cinic.
E drept, nici alternativele nu există. „Generația de Aur” este divizată în grupuri și grupulețe și nu oferă până la ora asta o soluție clară. Florin Prunea, cel mai vocal dintre opozanții lui Burleanu, nu are susținerea foștilor colegi, Gică Popescu nu intră în calcule, Gică Hagi nu și-a dorit niciodată să candideze, Dan Petrescu antrenează, iar Ilie Dumitrescu analizează la televizor. În aceste condiții, unii se agață de Ionuț Lupescu, fosta mână dreaptă a lui Mircea Sandu.
Atât ar putea să ofere „Generația de Aur”, ca alternativă la Burleanu: un om care i-a stat alături președintelui pe care majoritatea suporterilor naționalei, ăia cărora la un moment dat chiar le-a păsat de fotbal, l-au vrut plecat de la FRF timp de vreo 20 de ani. Sigur, diferența dintre Lupescu și Burleanu este ca anvergura lui Isaac Newton în fața unui corigent la fizică, dar ambele soluții sunt deprimante pentru fotbalul românesc. Rămâne aceeași clasică întrebare: răul mai mic sau răul mai mare?
În acest vid de putere a Opoziției, lider a ajuns doctorul Pompiliu Popescu, care a lucrat fără probleme în Federația condusă de actualul președinte, până a fost dat afară și a început să plătească polițe. „Generații de Aur” au avut și bulgarii, și corații, și olandezii, și francezii, dar la ei medicii au rămas în zona ce ține strict de propria profesie. În aceste condiții, președintele de la „Casa Fotbalului” poate sforăi în păsăreasca lui sutenabilă, fără griji, până în ziua alegerilor. S-ar putea ca echipa adversă nici să nu se prezinte la meci sau să trimită tineretul, ca să facă act de prezență.
Recomandările noastre
