Baerbel Vischer este curator al Muzeului de Artă Aplicată/Contemporană MAK Vienna. Şi-a oferit un moment de răgaz, câtă vreme se afla în Bucureşti, pentru a pune la punct detaliile BIENALEI VIENA 2015: IDEAS FOR CHANGE, pentru a ne împărtăşi din experienţa sa.

Nu este uşor să fii curator la un muzeu atât de binecunoscut şi frecventat, căci este ştiut faptul că Viena este unul dintre cele mai căutate oraşe pentru arta sa. Pe lângă modestia-i caracteristică, un soi de blândeţe neaşteptată şi o căldură în glas aproape binefăcătoare, Baerbel Vischer are cunoştinţe despre tot ce înseamnă artă contemporană, aşa cum rar am întâlnit. Am aflat de la ea că deşi e greu să te împarţi între viaţa de familie şi profesie, nu e deloc imposibil, că uneori e avantajos să te afli sub presiune, pentru că ajungi să-ţi canalizezi intuiţia în direcţia esenţială, că discuţiile cu artişii sunt uneori precum repetiţiile la teatru şi că… iubeşte Bucureştiul pentru diversitatea lui, dar nu are un loc preferat. Încă…

Cunoști artiști zilnic și eşti înconjurată de artă. Cum arată o zi din viața ta?

Sunt curator de zece ani deja și îmi face mare plăcere să lucrez îndeaproape cu artiștii. De asemenea, în calitatea de curator, mereu încerc să fac un pas în spate și să las artiștii să se concentreze pe arta și ideile lor. Așa că, uneori, organizarea unei expoziții – fie că este o expoziție de grup, fie că e solo – necesită foarte multă comunicare, este o relație construită între artist și curator sau instituție. În unele cazuri, anumite proiecte sunt posibile doar într-o anumită combinație de oameni și proces de comunicare, deoarece, în cazul opus, multe dintre proiectele propuse ajung sa fie incluse într-o carte de idei și nu pot fi realizate.

M-am alăturat muzeului în 2007. MAK, Muzeul de Artă Aplicată/Artă Contemporană din Viena, a fost fondat acum 150 de ani (deci, suntem ca un dinozaur bătrân) ca un muzeu de artă și industrie și, abia începând cu anii ‘80, mai exact 1986, s-au bazele colecției de artă contemporană prin introducerea conceptului chiar în fundamentul muzeului. Deci, ca și curator care lucrează într-o instituție, am un job care de obicei începe la ora 9.00, dar este un mediu deschis, nu sunt lipită de birou, am multe întâlniri și evenimente la care particip – vernisaje, expoziții, bienale. O parte din job este organizarea, dar cea mai importantă pentru mine este cea legată de conținut. În acelaşi timp, lucrez într-o rețea cu alți curatori, deci mă aflu constant în conexiune cu profesioniștii, precum și cu artiștii.

Mereu încercăm să dezvoltăm o relație pe termen lung când începem să lucrăm cu artiștii la muzeu. Asta înseamnă că începem cu un proiect şi, în timp, lucrările lor pot fi cumpărate pentru colecție. Începând cu 2011 sunt responsabilă și de colecția de artă contemporană a muzeului – avem în jur de 5.000 de lucrări de artă contemporană și arhitectură. Deci, se poate aglomera destul de mult o zi la birou. Termin ziua la 19.00, dar uneori durează mai mult, mai ales atunci când lucrăm la o expoziție nouă, una dintre cele mai bune părți ale acestui job. Atunci când eşti în spațiul de expoziție, cu artistul, montând instalația, este momentul în care ideile prind viaţă, mai ales atunci când vorbim despre o nouă producţie pentru expoziţie – lucru care nu este mereu posibil. Pe de-o parte din cauza aspectelor financiare, dar şi pentru că dezvoltarea unei lucrări noi poate dura între şase luni sau doi ani.

Mai ai timp și pentru tine?

Da, am o viață privată și am o familie. Dar, având în vedere că fac ceea ce iubesc, mereu merg la galerii, în căutarea unor artiști noi sau la bienale. Bineînţeles, toată lumea îşi ia concediu, iar eu fac asta vara, fără internet şi telefon, doar lectură.

Povestește-ne mai multe despre Vienna Biennale 2015!

De mulţi ani Christoph Thun-Hohenstein, directorul MAK, se gândeşte la ideea unei bienale organizate de MAK. Şi astfel, pentru prima dată, o bienală combină arta contemporană cu designul şi arhitectura. Bienala de la Viena va avea patru curatori:

-         Peter Weibel (preşedinte al Comitetului Executiv al ZKM - Centrul pentru Artă şi Tehnologie Media din Karlsruhe, profesor universitar în cadrul Universității de Artă Aplicată din Viena) cu expoziţia Mapping Bucharest: Art, Memory and Revolution 1916-2016

-         Pedro Gadanho (curator pentru arhitectură contemporană la Museum of Modern Art din New York).

-        Herald Gruendl (co-partener, EOOS, membru al Comitetului Executiv al IDRV - Institute of Design Research Vienna)

-        Maria Lind (director al Tensta Konsthall, Stockholm)

Expoziţia „Mapping Bucharest: Art, Memory and Revolution 1916-2016“ evidenţiază potenţialul scenei de artă contemporană din România în contextul curentelor avangardiste actuale şi istorice, precum mişcarea Dada, înfiinţată în 1916.

Care este ingredientul secret în a cunoaşte mulți oameni și a lăsa doar o idee să câștige?

Ca fiu sinceră, cred că trebuie să intri în contact cu cei care îți împărtășesc modul de gândire. Cred că doar în situația asta ai șansa să pui ideile în practică. Uneori, când lucrezi cu grupuri mari de artiști, cel mai important aspect este găsirea echilibrului și nu urmărirea unei idei. Acesta este unul dintre motivele pentru care îmi place să lucrez cu artiști, este ca și cum creezi un sistem propriu şi apoi îi dai drumul în lume, să vezi cum funcționează.

Este greu să găsești, în ziua de azi, oameni cu care să rezonezi?

Aș zice că în meseria mea e mai uşor, pentru că sunt foarte multe ocazii în care poţi să întâlneşti oameni - la birou, în muzeu, parteneri din Austria sau din restul Europei, cercul este destul de mare şi evenimente, precum bienalele sau târgurile de artă te ajută să intri în contact cu oameni diferiți. Și nu e vorba doar despre cumpărat artă, ci despre comunicare şi schimb de informații. Este interesant că, deși suntem cu toţii permanent conectați la diverse tehnologii şi suntem mereu online, nimic nu este mai important decât contactul personal. Şi cred că aşa va fi mereu.

Cum de are România un rol atât de important în cadrul bienalei de anul viitor?

Dacă ne uităm la România şi București în context european, putem vedea că este o ţară în continuă dezvoltare, iar Bucureștiul un oraş vibrant, dinamic. Acesta ar fi un motiv. Alt motiv este faptul că OMV și OMV Petrom sponsorizează acest proiect – ei ne-au fost parteneri și în proiecte anterioare, cum ar fi proiectul dedicat artei contemporane din Istanbul. Am conectat artiști interaționali care au trăit in Istanbul cu artiști locali, care au proiectat viziunile lor despre oraș. Pentru proiectul cu București avem același sponsor, dar cadrul este diferit, pentru că, de data asta, Peter Weibel a integrat mai multe discipline - artă, ahitectură și design.

Cum va fi România prezentă în cadrul Bienalei?

Avem o expoziție dedicată Bucureștiului, Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916–2016. O parte a acestei expoziţii va fi dedicată câştigătorilor competiţiei Create Your Bucharest, deschisă artiştilor, arhitecţilor şi designerilor. Înscrierile în concursul de idei se termină pe 15 ianuarie. În luna martie juriul se reuneşte în Bucureşti şi decide care vor fi câştigătorii. Peter Weibel, preşedintele juriului, va aprofunda propunerile selectate, va cunoaşte artiştii şi va discuta cu ei felul în care acestea vor fi expuse, pentru că înscrierile se realizează online şi există nişte limite în ceea ce priveşte suportul vizual şi descrierile pe care le poţi face.

Competiţia de idei Create Your Bucharest este o parte a întregii expoziţii „Mapping Bucharest: Art, Memory and Revolution 1916-2016“, care va fi integrată în concept. Ideea acesteia este să reflecte perioada 1916-2016, o viziune din trecut spre viitor. Am ales anul 1916 pentru că reprezintă începutul mişcării Dada şi, aşa cum ştiţi, unii dintre fondatorii dadaismului sunt originari din România. A existat şi o cercetare pe acest subiect, realizată de MIT, dar avangarda din România a rămas un subiect puţin discutat la nivel internaţional şi puţin cunoscut.

Care sunt așteptările tale în privinţa artiştilor români?

Cred că toți artiștii, arhitecții și designerii, de fapt, toți cei care activează în acest domeniu au avut unul sau mai multe proiecte pe care au vrut să le realizeze, dar nu au avut posibilitatea să le implementeze. Acum au această posibilitate - le oferim sprijinul și platforma pe care să dezvolte ceva nou. Pentru că și proiectele care nu vor fi selectate pentru expoziție vor beneficia de expunere – să nu uităm că în juriu se vor afla Peter Weibel, Christoph Thun-Hohenstein, director MAK, sau Alice Rawsthorn, critic de design al New York Times, astfel că există mari șanse să fii remarcat. Chiar am discutat cu Peter Weibel să dezvoltăm un program pentru filmul românesc în cadrul MAK, ca parte a expoziției.   

Toți artiștii vor fi expuși în cadrul bienalei din iunie până în octombrie?

Da, toți cei care vor câștiga competiția Create Your Bucharest vor avea lucrările introduse în cadrul expoziției mari, Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916–2016.

Mă întreb, dacă aş fi artist, designer sau arhitect, de ce m-aş înscrie în competiție? Dincolo de premiul în bani.

Așa cum ai zis, premiile de 37.000 de euro vin în sprijinul artistului, dar ideea de a face parte dintr-o bienală este adevărata provocare. Iar conceptul competiției este interesant deoarece face parte din întregul proces de a  „construi” o expoziție. Este o discuție, cu un juriu divers și cu experiență diferită și nu o echipă de curatori care dă formă expoziției. Și asta face ca totul să fie provocator.

Acum că ești mai concentrată pe artiștii din România, cum ţi pare că arată arta în România în comparaţie cu ceea ce ştiai înainte de a începe proiectul?

Este foarte diversă. Dar este dificil să compari în termenii „înainte” şi „după”, pentru că, în calitate de curator, lucrezi constant cu mulți artiști din țări diferite și dacă ești obișnuit să lucrezi așa, încetezi să suprapui artiștii cu naționalitățile. Cred că este important să fie deconectați de naționalități. Ceea ce este interesant, e să vezi cum lucrează artiștii în orașe diferite. Să-i vezi cum lucrează în Viena și apoi în București, este o nouă experiență. Este interesant și pentru că Viena are o scenă foarte mare, dar destul de mult concentrată pe acest oraş. Există câțiva artiști, foarte puțini, care au emigrat și au avut succes în afara țării și abia în momentul acela au ajuns să fie apreciați și în Viena. Dar în cazul României, sunt mulți oameni care părăsesc țara și cred că asta le oferă multă energie și impact, deoarece experimentează o mulțime de schimbări. Cred că experiența internațională este un real avantaj pentru artiști. Găsești numeroase lucrări românești în colecțiilor muzeelor din toată lumea.

Ce părere ai despre viziunea artei contemporane? În ce parte crezi că se întreaptă la nivel global?

E o întrebare foarte grea. În acest moment toată lumea este conștientă de impactul pieței de artă asupra producției artistice. În același timp, trebuie menționat că sunt mulți artiști care îşi urmează drumul fără a se lăsa influențați de alții, deoarece cariera artistică este foarte sensibilă. Dacă un element exterior influențează atât de puternic piața, la un anumit moment, artiștii nu vor mai fi capabili să ducă la bun sfârșit producția lucrării sau să lucreze cu studiouri mari. Poate fi parte din practica lor artistică, dar sunt artiști care nu vor să facă parte din asta şi aleg să se izoleze. E un pericol să nu lași pe nimeni să intre în turnul tău de fildeș.

Crezi că artiștii tind mai degrabă să se izoleze şi să-şi păstreze viziunile artistice neatinse de latura comercială?

Este important ca, în calitate de curator, să oferi spațiu artistului și să-i oferi o platformă, fără să pui presiune. Asta încerc eu să fac. Pe de altă parte, este întotdeauna mai plăcut când relația dintre curator şi artist este strânsă și discuțiile sunt constructive. Dar toţi avem personalități diferite şi mereu există negocieri între curator și instituții, iar curatorul este legătura dintre cele două părți, elementul de echilibru. Poate fi o muncă dificilă, din acest moment nici nu există foarte mulți curatori care lucrează în regim de freelancing, pentru că este foarte greu să te întreții. Și este o realitate neplăcută, pentru că este modul „cel mai independent“ de a colabora. Eu am fost curator freelancer pentru un an și proiectele au fost minunate, dar nu poți trăi din freelancing în acest domeniu.

Din exterior, pare mai simplu pentru artiștii consacrați, care deja au expoziții în toată lumea. Ce i-ai sfătui pe cei tineri, pe cei care nu au conexiuni şi nu ştiu cum să se vândă?

Cred că ar trebui să intre în contact cu alți artiști care îi interesează şi cu care rezonează. Nu de puține ori ei formează grupuri și organizează expoziții colective. Cred cu tărie că atunci când conținutul e puternic, el este remarcat. Sigur, există o piață recunoscută pentru artiștii consacrați, dar, în egală măsură, există o cerere constantă pentru artiști noi, pentru artă contemporană actuală. Este important ca artiștii să fie atenți și să nu se lase copleșiți de acest aspect. Multe cariere artistice au luat avânt de timpuriu și asta poate fi copleșitor. Așa că e foarte important să faci alegerile bune și să nu accepți orice.   

Care ar fi un top 3 al artiștilor pe care îi preferi?

Este imposibil să numesc doar trei. Spre exemplu, am avut ocazia să lucrez cu Franz West și Walter Pichler, dar, din păcate, au murit amândoi acum doi ani. Am un spectru de interes foarte larg și nu mă rezum la o singură „scenă“ artistică. Iubesc să lucrez de la început cu artiști, chiar de la debut, și să fiu parte a întregului proces de dezvoltare. În general, însă, cred că femeile artiști nu sunt suficient de bine reprezentate, dar este o situație care se schimbă.

De ce crezi că se întâmplă asta?

Din cauza diferenței de gen. Poate ați auzit de Raportul Diferenței de Gen care este publicat anual, începând cu 2006. Anul acesta cred că au fost clasificate 142 de țări. Studiul analizează situația femeilor în societate, rolurile pe care le dețin la nivel politic, reprezentarea în câmpul muncii şi așa mai departe. Concluziile studiului estimează că mai durează cel puțin 80 de ani până vor dispărea aceste diferențe de gen. Iar această situație este prezentă și în lumea artistică.

Am avut bucuria să cunosc o pictoriță româncă, Doina Botez. Ea a părăsit România în 1989, acum locuiește la Roma, şi a avut de curând vernisajul expoziţiei sale „Alchimii afective" la Bucureşti. Îmi spunea că i-a fost foarte greu să fie pictoriță în Italia și că obișnuia să-și semneze lucrările D. Botez, la sfatul galeriei care o reprezenta, pentru că era mai uşor să nu se ştie că este femeie. Nu voia să fie judecată prin prisma asta.

Peter Weibel și cu mine avem un exemplu pe care o să-l includem în expoziție și care este foarte interesant. Este vorba despre faimoasa clădire E-1027 semnată de Eileen Gray. De fapt, este o lucrare colaborativă. Ea a realizat clădirea împreună cu Jean Badovici, un arhitect român care s-a stabilit la Paris și care a fondat o foarte influentă revistă de arhitectură, L’Architecture Vivante. Ei au avut o relație, au gândit împreună structura casei și au construit-o. Recent, acum câțiva ani, într-o discuție la centrul Georges Pompidou s-a ajuns la concluzia că este imposibil de delimitat care parte din casă a fost proiectată de Eileen Gray și care de Jean Badovici, pentru că este o lucrare care îi reprezintă pe amândoi în egală măsură. Dar pentru că ea a devenit mult mai faimoasă, lucrarea i-a fost atribuită ei în mai mare măsură. Vom include lucrarea ei în expoziție pentru că este un fapt puțin știut că celebra casă este, de fapt, o lucrare colaborativă. Din păcate, casa este proprietate privată acum și nu mai este deschisă publicului, dar este un exemplu important pentru modernism. Și modernismul este foarte interesant de observat în contextul Bucureștiului. De altfel, există o lucrare publicată de MIT Press ce reflectă arhitectura Bucureștiului din perioada anilor 1920-1940.

Peter Weibel și cu mine avem foarte multe teme pentru expoziție și suntem pregătiți să le discutăm cu artiștii, pentru că o expoziție de grup presupune un proces diferit față de o expoziție solo și este foarte important să ai contact direct cu artiștii și să dezvoltăm împreună expoziție. Noi nu suntem adepții ideii că trebuie să avem o teorie și să ilustrăm această teorie prin lucrări.