Editura Evenimentul si Capital

Cum și-a petrecut Nicu Covaci noaptea primei nunți. Care a fost motivul pentru care a plâns în hohote!

Nicu Covaci (in mijloc, cantand la chitara), tanar si nelinistit
Autor: | | 1 Comentarii | 1591 Vizualizari

Legendarul lider al trupei Phoenix vorbește cu inima strânsă despre cumpăna vieții, când a fost nevoit să se însoare cu o olandeză pentru a putea părăsi România comunistă

„N-am plecat pentru că am vrut. Când m-am căsătorit ca să pot pleca, am făcut un chef de pomină și am plâns toată noapta. M-am agățat beat de un copac și strigam că eu vreau să rămân aici. Haios mod de a-ți petrece noaptea primei tale nunți, nu?”, a dezvăluit Nicu Covaci pentru wolfblues.ro.

Povestea primei nunți a lui Covaci este savuroasă și ne-a fost împărtășită, în urmă cu ceva vreme, chiar de mire: „În ’76, a început să ne hărțuiască Securitatea, să ne acuze că schimbăm valută, tot felul de prostii… Au băgat zâzanie între noi, lumea a început să bârfească, să se vaite, că vor să ne termine, să ne facă dispăruți. În fine, după aproape trei săptămâni de interogatorii, am cedat nervos. Ei mă acuzau că am schimbat 100 de mărci germane și că mă paște o pedeapsă de șapte ani de pușcărie… Prostii! Schimbasem zeci de mii de mărci, de dolari, știau și ei, dar nu aveau cu ce să mă agațe. Nu, că au cinci martori, c-o fi, c-o păți… Am început să urlu la un moment dat: Aduceți-i aici, că-i mănânc cu pantofi cu tot! Este o rușine! În condițiile astea nu vreau să mai fiu cetățean român! Reneg țara mea!”.

Un pașaport roz, valabil 30 de zile

Covaci reia imediat: „M-am gândit că vor să mă bată și cred că le-a trecut asta prin cap, dar, nu știu cum, unul dintre ei, care părea șeful, mi s-a adresat calm: Te costă 1.000 de lei. Poftim?, am întrebat, cu nervii la pământ. Plătești 1.000 de lei și gata, nu mai ești cetățean român. Într-o lună să dispari din țară! Am respirat ușurat, am adus banii și am primit în schimb un pașaport roz, valabil 30 de zile”.

Ce a urmat? „Apoi am sunat o prietenă din Olanda, i-am explicat despre ce este vorba și m-a ajutat. A venit fata în România, m-am însurat cu ea, formal, evident, și-am tăiat-o la Amsterdam. Am locuit la ea acasă vreo doi ani jumate”.

Nicu Covaci va cânta, pe 30 iulie, pe scena festivalului Wolfblues. Concertul va avea loc la la Gărâna, în Semenic, iar alături de Nicu Covaci vor mai interpreta Dan Andrei Aldea, Dzidek Marcinkiewicz și Flavius Hosu.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Monden

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate