Editura Evenimentul si Capital

Cum rămâne cu dreptul la viaţă? Olanda vrea să extindă eutanasia și pentru persoanele care consideră că " VIAŢA LOR S-A TERMINAT"

Autor: | | 2 Comentarii | 73 Vizualizari

Legalizarea eutanasiei reprezintă un subiect controversat şi îndelung dezbătut în ultimele decenii. Eutanasia implică atat probleme de natură etică şi religioasă, cât şi probleme care vizează îndatoririle profesiei de medic şi respectarea drepturilor omulului.Printre organizaţiile care susţin legalizarea eutanasiei se numără: Societatea Hemlock, Societeatea Eutanasiei Voluntare din Auckland, Societatea Eutanasiei Voluntare din Londra, Societatea Eutanasiei Voluntare din Scoţia, Olanda etc.

Miniștrii sănătății și justiției din Olanda vor să propună o lege prin care să legalizeze sinuciderea asistată și pentru persoanele care simt că „viața lor s-a terminat”, dar nu suferă de o boală în fază terminală, scrie The Guardian

Olanda a fost prima țară care a legalizat eutanaisa, în 2002, dar numai pentru pacienții care sufereau dureri de nedescris și care nu aveau nicio speranță de vindecare, notează Descoperă.
Miercuri, cei doi miniștri au transmis Parlamentului, într-o scrisoare, că oamenii care „consideră că viața lor s-a terminat trebuie, în conformitate cu niște criterii stricte și atente, să li se permită să își încheie viața într-o manieră demnă pentri ei”.

Propunerea va provoca critici care susțin că scopul inițial al politicii de eutanasie din Olanda a fost deja depășit, cu "suferință insuportabilă”, nu se aplică doar oamenilor cu boli în fază terminală, ci și unora cu boli mintale și demență.

Politica eutanasiei este larg răspândită în societatea olandeză și cazurile de acest fel au crescut cu două cifre în fiecare an, pentru mai mult de un deceniu, pe măsură ce tot mai mulți pacienți o solicită și mai mulți doctori sunt dispuși să o efectueze.

Numai anul trecut, 5.516 olandezi au optat pentru eutanasie, respectiv 3,9% din numărul persoanelor decedate în acel an.
Ministrul Sănătății, Edith Schippers, a precizat în scrisoare că "din cauza faptului că dorința pentru încheierea vieții apare în principal la persoanele în vârstă, noul sistem va fi limitat" la aceștia, scrie activenews.ro.
Ministrul nu a anunțat, însă, care va fi limita de vârstă.

Legalizarea extinsă  ar avea efecte negative asupra societăţii. Astfel, relaţia medic-pacient ar fi denaturată, iar încrederea în cadrele medicale subminată. În cazul bătrânilor şi al persoanelor fără asigurare medicală, "dreptul de a muri" s-ar putea transforma cu uşurinţă în "datoria de a muri".

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate