Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Criticată de SINDICATE: TERAPIE-ŞOC pentru reducerea şomajului în Franţa

Din cauza activităţilor economice nesatisfăcătoare
Autor: | | 0 Comentarii | 994 Vizualizari

Patronatele franceze au propus o controversată terapie de şoc pentru combaterea şomajului record.

Terapia de şoc include reducerea numărului zilelor de sărbătoare şi relaxarea prevederilor referitoare la salariul minim şi a celor privind timpul de lucru, într-o ţară acuzată de imobilism.

“Perioada ezitărilor, a tergiversărilor şi a jumătăţilor de măsură a trecut”, avertizează un document al Mişcării Întreprinderilor din Franţa (Medef), cea mai mare organizaţie patronală din ţară, transmite AFP.

Preşedintele organizaţiei, Pierre Gattaz, a avertizat că “politica opoziţiei sistematice din Franţa” va duce ţara în prăpastie, el cerând o dezbatere lipsită de inhibiţii. De inspiraţie liberală, măsurile propuse, dintre care unele au provocat un scandal săptămâna trecută după ce au existat scurgeri de informaţii în presă, au fost prezentate în ziua în care au fost publicate date oficiale referitoare la piaţa muncii.

În cinci ani

În pofida unei scăderi uşoare a şomajului în august, după nouă luni de creştere, numărul şomerilor este totuşi de 3,5 milioane, din cauza activităţilor economice nesatisfăcătoare din acest an, care au determinat guvernul să reducă estimările de creştere economică pentru 2014 la numai 0,4%. Presată de guvernul socialist să ofere soluţii, Medef susţine un plan de creare a 1 milion de locuri de muncă în cinci ani, din care 100.000 prin eliminarea a două sărbători publice. În Franţa există 11 zile de sărbătoare, cifră aflată la nivelul mediei europene. Pentru combaterea şomajului, Medef propune introducerea unor contracte de ajutor, care să permită companiilor să angajeze personal cu salarii sub nivelul salariului minim. Organizaţia patronală vrea şi revizuirea principiului timpului legal de muncă săptămânal de 35 de ore, impus tuturor companiilor, pentru a da posibilitatea prelungirii acestuia în cadrul negocierilor de la nivelul companiilor. Aşa cum era de aşteptat, planul patronal a fost imediat crticiat de sindicate.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate