Crin Antonescu cu ocazia lansării candidaților la Europarlamentare: ”Tăriceanu este primul beneficiar al pomenii PSD-iste” I GALERIE FOTO

Crin Antonescu cu ocazia lansării candidaților la Europarlamentare: ”Tăriceanu este primul beneficiar al pomenii PSD-iste” I GALERIE FOTO

Prezent la Timișoara ca să își lanseze candidații la europarlamentare, președintele PNL, Crin Antonescu a declarat, vineri, că este convins că liberalii nu vor vota candidații PSD la alegerile europarlamentare, ci doar, poate, cei care vor beneficia de ”pomenile electorale ale PSD”, iar Călin Popescu Tăriceanu este ”primul beneficiar al pomenii electorale PSD-iste.

”Cunosc minciuna și ipocrizia PS-istă mai bine decât oricine. Sigur că realizam cu toții că partidele lui Traian Basescu, adică PDL și actualul PMP, sunt mult mai slabe și puțin credibile, așa că PSD pun atacurile pe mine, pe PNL. Tot ce se poate ca niște oameni de la noi (PNL- n.r.) să îi voteze (pe candidații PSD- n.r.) beneficiind de pomenile electorale ale PSD. Tăriceanu este primul beneficiar al pomenii PSD-iste”, a spus Crin Antonescu. El a mai precizat că încrederea electoratului în alianțele politice a scăzut odată cu desființarea USL. ”Noi avem și acum o alianță, în România, PSD, PC și UNPR, dar asta nu e o alianță, ăsta e un partid, sunt locotenenți ai lui Victor Ponta”, a mai spus Crin Antonescu. ( Sursa foto: Adi Pîclișan)