Editura Evenimentul si Capital

Povestea unui român care predă matematica în SUA. „Oamenii s-au săturat să fie MANIPULAȚI, ACUZAȚI, puși la respect de așa zișii corecți”

Autor: | | 13 Comentarii | 6896 Vizualizari

Radu Jörgensen, scriitor, ziarist, geofi zician și profesor de matematică, pare el însuși un personaj de roman. Născut și crescut în România, școlit în Suedia și America, Radu a devenit, în timp, un cetățean universal. Povestea sa de viață stă mărturie

Cum ați ajuns să predați matematica la o școală din SUA?  Cine este de fapt Radu Jörgensen, cum vă definiți?”. Întrebarea, de acomodare, este preluată din zbor și disecată seducător: „Înainte de a mă prezenta ca, știu și eu, scriitor, profesor, publicist sau geofizician, aș zice că sunt un tip împătimit de lectură, de studiu, de arta unei continue îmbogățiri sufletești. O studiez și o practic. În general, în viață nu îmi propun să acumulez bunuri, ci experiențe, trăiri. În America am ajuns din pură întâmplare, la începutul anilor 2000, mai întâi pentru o lună de zile, în Sud, în Alabama. 

S-a nimerit să fie aprilie și azaleele erau în floare. M-am îndrăgostit! Am stat într-un campus, scriind la un studiu comparativ între școala universitară americană și cea suedeză. Am vizitat mai multe facultăți la diferite institute și, la unul dintre ele, am ajuns să stau de vorbă cu un profesor australian. Care după un sfert de oră, în care ne-am studiat reciproc, m-a întrebat, foarte direct: vrei să vii să studiezi aici, avem un program de postuniversitare foarte solid? N-am marșat imediat, dar m-am întors în Suedia cu gândul la azalee, la lumina de Sud, la păsările mici și intens colorate și la lianele cu flori mov, ca niște struguri imenși, care le concurau pe cele albe ale copacilor pe care șerpuiau. La autostrăzi, la... libertatea și la felul de a fi, direct, știți, al celor pe care-i întâlnisem”.

Rucsacul cărămiziu, conservele de pește și huiduielile minerilor

E limpede, Radu Jörgensen a fost sedus de azaleele Sudului și de verticalitatea discuțiilor cu profesorii de peste Ocean, dar cum arată viața unui dascăl român în SUA? Cum s-a născut visul american al lui Radu? „Tocmai, vedeți, în adolescență, când simptomul acesta de obicei apare, n-am fost atins de visul american. Mi-am făcut liniștit liceul în București, am învățat cu o plăcere de nedescris matematica, am intrat la facultate fără probleme, al doilea pe o listă de câteva sute, și am bătut toți munții și satele României cu rucsacul în spate. Aveam un rucsac cărămiziu, pe cadru, de care eram foarte mândru. Îl umpleam cu conserve de pește, două, trei borcane de fasole cu carne, un pulover, un hanorac legat la brâu, bocancii în picioare și gata: Bucegi, Piatra Craiului, Apuseni, Lacul Roșu, mănăstirile... La un moment dat am avut și un câine lup, îl luam cu noi. Sigur, în anii optzeci nici nu se punea problema călătoriei în occident. Acolo am ajuns prima dată în 1990. Când am coborât pe peron la Södertälje, în Suedia, îmi vuiau încă urechile de huiduielile minerilor și ale gospodinelor care vânau studenți la universitate, acasă”.

Xenofobia, Suedia și țigăncile agresive

Radu își trage sufletul, apoi se smulge de la pieptul amintirilor dragi: „Viața unui profesor român, sau sârb, sau chinez sau indian... ce să vă spun, America nu suferă de xenofobie așa cum, în parte, occidentul european suferă. Sigur, există și motive obiective. Săptămâna trecută m-am întors de la Oslo. Un oraș spectaculos în simplitatea lui, cu un arhipelag pictural... Imaginea numărul unu a vacanței, fotografia de suflet, nu neapărat cea măsurată în pixeli, e cea a căsuțelor de vacanță roșii, galbene, verzi, presărate pe insula pietroasă Lindöya, pe vârful căreia ne cățărasem și de unde priveam tot arhipelagul. Bun, ca să nu divagăm, înapoi la xenofobismul în parte provocat al vesticilor: singurul lucru deranjant într-un Oslo leneș, de vară, erau cerșetorii care vorbeau, surpriză, o românească stricată, abia recognoscibilă, și împănată cu înjurături. Relativ agresive, zeci de țigănci zăngăneau conserve cu monede prin fața turiștilor și localnicilor, îndemnându-i la... caritate, pe strada mare. Mă rog, asta e”. Revenind la viața unui profesor în America: „În SUA sunt peste 20 de milioane de studenți și peste 4.500 de institute de învățământ superior. Incredibil, nu? Mulți profesori de științe exacte sunt proveniți din străinii care au studiat în graduate school în America, ca și mine. A preda matematica, gimnastica minții, găsesc că e, sufletește, gratificant. Peste tot în lume, oamenii sunt în genere reticenți, chiar refractari studiului matematicilor superioare și America nu face excepție, așa că a motiva un student și a-l ajuta să se relaxeze și să atace curajos teoria funcțiilor, probabilitățile, statistica sau algebra liniară, îți oferă o recompensă imediată. Plus că intri în contact cu oameni de pe toate coordonatele globului, mexicani, salvadorieni, etiopieni, ghanezi, esteuropeni”.

Teama de multiculturalism

Cum ar trebui să înțelegem multiculturalismul pentru a ne fi bine tuturor, indiferent de convingerile religioase, culturale, politice etc? Radu Jörgensen e la post: „Din cauza corecților, a recenților, multiculturalismul e un cuvânt de care oamenilor a ajuns să le fie frică. Deși ce poate fi mai frumos decât o lume unde - meritocrația, competiția fiind lăsate să funcționeze, trufia și orgoliile ținute în frâu, etichetele interzise, cenzura de orice fel abolită - să te poți bucura în același timp de experiențele tuturor? Să ai acces la o autostradă culturală cu cât mai multe exituri”.

„Europa are nevoie de alți conducători!”

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate