În timpul împăratului roman Deciu (249 – 251), șapte ostași creștini, fugind de prigoana păgână, s-au ascuns într-o peșteră.
Aflând, împăratul a poruncit zidirea grotei, pentru ca tinerii să moară de foame.
În memoria lor, alți doi creștini, Teodor și Rufin, au scris viețile martirilor pe două plăcuțe de plumb pe care le-au pus la gura peșterii.
Dumnezeu a orânduit însă ca cei șapte să nu moară, ci doar să cadă într- un somn adânc care a durat două sute de ani.
Pe vremea lui Teodosie, exact în timpul disputei despre învierea morților, niște păstori au descoperit plăcuțele și au deschis peștera, moment în care cei șapte s-au trezit. Împăratul a mers la ei și li s-a închinat.
Ostașii au murit după o săptămână. Teodosie a vrut să le pună trupurile în racle de aur, la loc de cinste, însă ei i-au apărut în vis cerându-i ca trupurile să le fie lăsate să se odihnească în peșteră.
Recomandările noastre
