Editura Evenimentul si Capital

CE companie e gata să angajeze 280 de specialişti IT!

Autor: | | 0 Comentarii | 708 Vizualizari

În acest moment, cererea de specialiști IT depăşeşte cu mult oferta. România are un potenţial fantastic în IT şi şi-a clădit o reputaţie foarte bună în ceea ce priveşte calitatea resurselor din acest domeniu.

Pentru următoarele 12 luni, Stefanini România are poziții deschise pentru cel puțin 280 de specialiști IT.

„În ultimul an Stefanini România a angajat aproape 200 de persoane și va încheia acest an cu 1.300 de angajați, după ce a deschis un nou centru la Târgu-Mureș, cel de-al treilea după cele de la București și Sibiu. La fârșitul anului trecut, compania avea 1.100 de angajați. Pentru următoarele 12 luni avem poziții deschise pentru cel puțin 280 de specialiști IT”, a declarat pentru EVZ Andreea Stănescu, Service Delivery Senior Director, Stefanini România.

În această perioadă este dificil de găsit angajaţi care deţin certificări pentru cele mai noi tehnologii.

„Este mai dificil să găsești specialiștii care dețin certificări pentru cele mai noi tehnologii de pe piață, dar și angajați seniori. În ceea ce privește tehnologiile cele mai căutate, .Net și Java rămân în continuare în top, iar ca interes vom vedea o creștere și mai mare în zona mobile”, a declarat Stănescu.

Potrivit acesteia, cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat este deja un criteriu esențial pentru angajare, iar cei care vorbesc încă o limbă străină, de preferință una mai puțin întâlnită, prezintă un avantaj important. Prin urmare, cunoștințele de limbi străine precum ebraica, greaca, portugheza, rusa sau bulgara sunt foarte apreciate pe piața muncii în IT. Angajații din centrele Stefanini din România oferă servicii de suport IT în 12 limbi: engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, portugheză, română, maghiară, rusă, greacă, bulgară și ebraică. „Cred că la categoria limbilor pe care le-am putea numi „exotice” pentru România se încadrează ebraica și greaca. Este mai dificil să găsești persoane fluente în aceste limbi. Ar mai fi limbi cu adevărat rare în România, precum suedeza, finlandeza etc., dar noi avem soluții în alte centre din Europa pentru astfel de limbi”, a explicat Stănescu.

Compania a deschis recent al treilea centru la Târgu-Mureș, după cele din București și Sibiu. Pentru moment, firma nu vizează și alte orașe din România şi se concentra pe creșterea și consolidarea centrelor deschise deja în România și Europa. Firma mizează pe deschiderea unui centru în Republica Moldova, la Chișinău, pentru primul trimestru din anul viitor. În cadrul companiei, 21% din venituri sunt realizate pe piața locală, iar 79% pe cea externă.

„Aşa cum am mai spus și anterior, în acest moment cererea de specialiști IT depăşeşte cu mult oferta. România are un potenţial fantastic în IT şi şi-a clădit o reputaţie foarte bună în ceea ce priveşte calitatea resurselor din IT. Soluţia durabilă, pe termen lung, este ajustarea sistemului de învăţământ la realităţile din piaţă, astfel încât să nu pierdem, ca ţară, oportunităţi”, a declarat Stănescu.

În ceea ce priveşte reconversia profesională, depinde mult de categoriile la care se face referire pentru a fi convertite şi de tipul de specializări IT pentru care se face reconversia. Categoriile care pot fi convertite provin tot din rândul absolvenţilor de învăţământ superior sau cel mult mediu, iar timpul şi investiţia în training sunt semnificative, ceea ce face ca această soluţie să aibă limitări serioase şi nu se poate substitui unui sistem de învăţământ care produce absolvenţi în conformitate cu cererile şi oportunităţile din piaţă.

Salariul nu mai este principalul motiv pentru care candidații din IT aleg o companie sau alta.

„Angajații Stefanini din România primesc beneficii extrasalariale precum: bonuri de masă, decontarea abonamentului la transportul local/public și abonamente medicale la clinică privată. De asemenea, aceștia au posibilitatea dezvoltării unei cariere într-o companie multinațională, axată pe performanță și valori legate de performanță. Totodată, în ultimul an ne-am concentrat pe construirea unei culturi a spațiului, pe implementarea conceptului de office branding și pe influența pe care acesta o are în comunicarea cu angajații ori cu cei care ne vizitează spațiul. Am dezvoltat astfel programul „New Reasons to Love Mondays” cu ajutorul căruia dezvăluim nu doar motive, ci și surprize în zilele de luni. Una dintre ele a fost REcrearea unui spațiu de relaxare în care am adus mai multă culoare, mai multă natură și mai multe zâmbete. Branduri partenere ne-au făcut vizite neanunțate pentru a ne susține demersul de a face ziua de luni mai frumoasă”, a declarat Stănescu.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:47 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 08:16 LIVE. MAREA BRITANIE SUB TEROARE. Cel puțin 22 persoane au murit iar alte zeci au fost rănite - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate