Câţi MEDICI îi lipsesc ROMÂNIEI şi câţi au PLECAT

Câţi MEDICI îi lipsesc ROMÂNIEI şi câţi au PLECAT

Din România au plecat15.700 de medici ca să lucreze în străinătate, în special în Uniunea Europeană.

Numărul angajaţilor din sectorul cercetare-dezvoltare din ultimii 20 de ani a scăzut cu 30 % arată unu studiu realizat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor.

Studiul, care a analizat emigraţia forţei de muncă înalt calificată în trei domenii - cercetare-dezvoltare, medicină şi tehnologia informaţiei - mai arată că cea mai îngrijorătoare situaţie se înregistrează în domeniul sănătăţii, unde ar fi nevoie de 600 de medici de familie şi de 4000 de medici specialişti.

Luciana Lăzărescu, cercetător la Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, spune că nu salariile mici sunt motivul principal pentru care medicii merg să muncească în străinătate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Veniturile nu sunt pe primul loc, pe primul loc este corupţia. Sunt oportunităţile foarte scăzute de dezvoltare profesională, accesul limitat la resurse, însemnând cunoştinţe, echipamente.

Deci, oamenii pleacă, în primul rând, pentru că simt instabilitatea şi nu îşi văd viitorul proiectat în România, şi asta este o chestiune absolut îngrijorătoare, în opinia noastră", a declarat Luciana Lăzărescu la RRA.