CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Spitalul de copii Sf. Maria, din Iași, total impropriu
- Violeta Fotache
- 11 februarie 2015, 00:00
„Bolnița” insalubră în care copiii ieșenilor sunt internați va fi salvată prin efortul Ministerului Sănătății, după ce Consiliul Județean a stat cu mâinile în sân ani de zile. Acum CJ spune că bagă și el bani.
Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Sfânta Maria”, din Iași, se află într- o stare avansată de degradare. „Igrasie, geamuri și tocuri mâncate de vreme, instalații sanitare defecte. Aglomerație mare, au stat copiii și câte doi-trei în paturi cu grilaje de fier și saltele neîngrijite”, ni s-au plâns mai mulți părinți.
De la 300 la 652 de paturi în 45 de ani
Managerul spitalului, Radu Terinte, fost parlamentar, a explicat pentru cititorii EVZ cum de s-a ajuns în această situație: „Normal că e impropriu, doamnă, dacă spitalul e din 1970 și a fost proiectat pentru 300 de paturi, iar acum avem 652, pentru că în timp s-au mai înmulțit specializările. Suntem singurul spital de copii din regiunea Moldovei, aici vin pacienți din multe colțuri. Timp de 20 de ani nu s-au băgat bani în acest spital. Anul trecut am reușit să reabilităm secția de ortopedie cu bani de la Ambasada SUA”.
FOTO:Așa arată cercevelele, geamurile și zidurile în Spitalul SF Maria, unitate medicală în care nu s-au mai investit bani pentru amenajări de vreo 20 de ani, după cum a recunoscut și ministrul Sănătății FOTO: EVZ
Reabilitarea, scumpă
Managerul Terinte a mai precizat că spitalul are nevoie de reabilitarea corpului de clădire actual (23.000 mp distribuiți pe 9 etaje), dar și de construirea unei alte clădiri în care să funcționeze noul bloc operator (cu 5 săli de operație) și secția ATI, costul total estimat fiind de peste 22 de milioane de euro.
„Prognozăm ca acest proiect să fie finalizat în 2019, dar nu știm sigur pentru că numai licitația va dura șase luni de zile, iar dacă vor fi și contestații... În plus, CJ nu are bani să suporte toată cheltuiala. Până acum a plătit 700.000 de lei pentru studiul de fezabilitate și proiect. De aceea am cerut ajutorul Ministerului Sănătății”, a mai spus managerul care conduce spitalul de un an și câteva luni.
Promisiune
Radu Terinte a promis că în cel mai scurt timp va fi schimbat mobilierul din spital, nu doar paturile și saltelele vechi, ci și noptierele. Lifturile sunt deja aprobate la plată de către CJ, a mai spus managerul, promițând că, într- o lună și jumătate, cabinetele de consultații vor fi mutate la parterul spitalului, pentru a debloca activitatea din ambulatoriu. Promitem și noi că îl verificăm!
Ministerul Sănătății trimite bani, în locul CJ
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu (foto), a declarat pentru „Evenimentul zilei” că nu mai poate lăsa spitalul de copii în această stare, deși unitatea medicală este în subordinea Consiliului Județean. „Spitalul de Copii din Iași e în subordinea Consiliului Județean. Nu de asta l-a luat CJ, în 2010, când a fost făcută descentralizarea, ca să investească? Am văzut situația de acolo, spitalul e impropriu total. De atâția ani, Consiliul Județean abia acum descoperă starea jalnică a spitalului? Dar noi nu avem timp să ne certăm cu ei. Vom încerca să finanțăm noi, vom trimite banii necesari acestui spital”, ne-a declarat Nicolae Bănicioiu. Ministrul Sănătății a mai precizat că nu au fost investiți bani în acest spital și că președinții CJ din ultimii ani (N.R. - Adomniței și Simirad) aveau obligația să o facă. „În primul rând e o problemă de spațiu. Este necesară extinderea spitalului cu un corp nou și le vom da bani pentru asta, dar și pentru partea de reabilitare și igienizare a corpului vechi al acestei unități medicale. Tai de oriunde altundeva, ca să trimit bani acolo!”, a mai spus ministrul Bănicioiu.