Burleanu, pus la zid: „Nu te-au votat oamenii ca să te duci la Roma să vorbești cu Ștefan Radu! Treaba ta e cu totul alta”

Burleanu, pus la zid: „Nu te-au votat oamenii ca să te duci la Roma să vorbești cu Ștefan Radu! Treaba ta e cu totul alta”

Un fost jucător al Stelei îl „urechează” pe noul președinte al FRF.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, s-a dus la Roma pentru a-l convinge pe fundașul Ștefan Radu, de la Lazio, să revină la naționala României. Această inițiativă este criticată însă de Basarab Panduru, fostul mijlocaș al Stelei. „Cred că Burleanu s-a dus la Roma așa, de capul lui, pentru că așa a vrut el, că doar acum e mare președinte al FRF! Asta e o treabă a selecționerului, el trebuia să vorbească mai întâi cu antrenorul naționalei. Treaba ta, ca președinte al FRF, e cu totul alta! Nu cred că te-au votat oamenii ăia ca să te duci la Roma să vorbești cu Ștefan Radu!După aaceea, probabil, te mai duci și în Spania, la Elche, ca să vorbești cu Săpunaru... Tu te duci, vorbești cu ei, dar după aia Pițurcă nu-i convoacă la națională, că n-are nicio treabă cu ei. Burleanu s-a dus ca să dea bine așa, ca gest, dar, din punctul meu de vedere, e clar că s-a băgat peste antrenorul naționalei României”, a spus Basarab Panduru, la postul Dolce Sport.