EFECTELE CANICULEI. Botoșănenii vor avea apă la robinet doar opt ore pe zi
- Căt ălina Constantin
- 13 iunie 2014, 09:33
Operatorul de apă din Botoşani, societatea comercială Nova Apaserv, a anunţat, astăzi, că va impune măsuri de raţionalizare a apei, din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă.
Potrivit reprezentanţilor furnizorului de apă, consumul a crescut considerabil, iar, din acest motiv, începând de luni, 16 iunie, toţi consumatorii, cu excepţia celor din municipiile Botoşani şi Dorohoi, vor beneficia de apă doar opt ore în fiecare zi, între orele 05.00- 09.00 şi 18.00- 22.00, potrivit Agerpres.
Nova Apaserv atrage atenţia clienţilor săi că în această perioadă să nu folosească apa pentru umplerea piscinelor, udarea gazonului, culturilor agricole sau pentru alte scopuri pentru care nu a fost dimensionat sistemul de alimentare cu apă,maiscrie sursa citată.