BOMBĂ din interiorul JUSTIȚIEI. Dragnea va fi ACHITAT!? Observațiile care pot consemna cea mai dură lovitură pentru Kovesi
- Adrian Dumitru
- 15 mai 2018, 19:41
Marți a avut loc, la ÎCCJ, ultimul termen din dosarul Dragnea – DGASPC, unde liderul PSD este acuzat de procurorii DNA de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual. Modul în care s-a desfășurat termenul conturează o achitare a lui Dragnea.
La finalul ședinței de judecată, ÎCCJ a anunțat că va pronunța sentința în dosar în data de 29 mai 2018, dată la care, cel mai probabil, vom afla de o nouă achitare încasată de DNA. De această dată pe semnătura procurorului Adrian George Matei din DNA, cel care a instrumentat dosarul Dragnea-DGASPC, informează Luju.
Conform sursei menționate, instanța supremă a luat la cunoștință răspunsul oferit de DNA la cererea avocatului Andrei Adrian Georgescu, instituția condusă de Kovesi recunoscând că a colaborat cu SRI în dosar, colaborarea însemnând furnizarea de informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni și acordarea de support ethnic în legătură cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.
DNA a precizat și că informațiile furnizate de SRI nu au fost folosite ca probe și nu au stat la baza actului de sesizare a instanței de judecată, astfel că, precizează DNA, nu sunt aplicabile prevederile Deciziei CCR nr. 21/2018 privitoare la eliminarea informațiilor clasificate din cauză.
Numai că prin răspunsul oferit de DNA devine aplicabilă o altă hotărâre a CCR, respectiv Decizia CCR nr. 91/2018, care atrage nulitatea tuturor probelor obținute într-o cauză de SRI. Mai exact, Curtea Constituțională a stabilit prin această decizie ca SRI nu avea voie să opereze în niciun dosar al DNA, corupția nefiind inclusă în categoria amenințărilor la adresa siguranței naționale, iar informațiile obținute de SRI în aceste dosare nu pot fi considerate ca probe sau mijloace de probă.
"Restul datelor rezultate din masurile de supraveghere care nu au legatura cu fapta ce formeaza obiectul cercetarii si care privesc viata privata a persoanelor vizate de mandate de supraveghere si a persoanelor cu care acestea au discutat, nu constituie mijloace de proba si au fost arhivate la sediul parchetului", a fost răspunsul oferit de DNA către ÎCCJ.
Sursele Luju.ro afirmă că nu sunt probe în dovedirea vreunei vinovății în cauză, ci doar probe care demonstrează maniera securistică în care s-a lucrat în unele dosare ale DNA, cu scopul trimiterii în judecată a unor lideri politici, dosarul Dragnea-DGASPC fiind bazat pe declarații și denunțuri.
Mai mult, fondul pretinselor infractiuni de care sunt acuzate cele 10 persoane, cu exceptia lui Dragnea, a carei incadrare frizeaza orice norma de drept, sunt mai degraba sanctiuni prevazute in Codul muncii.
Iată acuzațiile DNA în dosarul Dragnea-DGASPC, la data trimiterii în judecată, 15 iulie 2016:
„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptiei au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la data faptelor presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, respectiv presedinte al organizatiei judetene a unui partid politic, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-instigare la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-instigare la fals intelectual;
ALESU FLOAREA, la data faptelor director general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual;
MARINECI IONEL, la data faptei sef serviciu in cadrul Complexului de servicii destinat copilului si familiei, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
MILOS (fosta OGRINJA, fosta DRAGHICI) RODICA si SEFU OLGUTA, la data faptelor director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual;
PRODANA (fosta DRAGNEA) BOMBONICA, coordonator al Complexului de servicii destinate copilului si familiei si sef serviciu Secretariat din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman, la data comiterii faptei, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
MARICA VALENTINA – MIRELA, la data faptelor sef al Complexului de recuperare si coordonator al Complexului de servicii destinate copilului si familiei, ce avea in componenta si Centrul de consiliere si sprijin pentru parinti, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual;
GHEORGHE NICUSOR, la data faptelor sef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual;
BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, la data faptei sef al Complexului de servicii destinate copilului si familiei din mun. Alexandria cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual;
BOTOROGEANU ADRIANA si STOICA ANISA-NICULINA la data faptelor functionari publici in cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, cu privire la savarsirea infractiunilor de:
-complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
-complicitate la fals intelectual.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada iulie 2006-2013, inculpata Alesu Floarea, in calitatea mentionata mai sus, la instigarea inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, la acea vreme presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, respectiv presedinte al organizatiei judetene a unui partid politic, cu incalcarea atributiilor de serviciu, a dispus in mod ilegal mentinerea in functii si implicit plata drepturilor salariale pentru inculpatele Botorogeanu Adriana si Stoica Anisa-Niculina, angajate in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman. Acest lucru a fost posibil, in conditiile in care inculpata cunostea faptul ca, desi cele doua persoane au figurat in mod scriptic ca angajate in cadrul institutiei respective, nu s-au prezentat efectiv la serviciu si nu au prestat vreo activitate.
In realitate cele doua persoane si-au desfasurat activitatea la sediul organizatiei judetene Teleorman a partidului politic al carui presedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urma.
Mentinerea in functie a celor doua angajate in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman a fost posibila si datorita inculpatilor Marineci Ionel, Milos (fosta Ogrinja, fosta Draghici) Rodica, sefu Olguta, Prodana (fosta Dragnea) Bombonica, Marica Valentina-Mirela, Balaban Constantin Claudiu si Gheorghe Nicusor, persoane cu functii de conducere in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, care nu au luat nicio masura de sanctionare a celor doua angajate avand in vedere ca acestea nu s-au prezentat la serviciu si nu au prestat activitatile la care erau obligate prin contractul individual de munca si fisa postului, fapte ce au permis acestora din urma sa isi incaseze in mod necuvenit drepturile salariale aferente.
Mai mult, in acelasi context, inculpatii sefu Olguta, Gheorghe Nicusor, Balaban Constantin Claudiu si Marica Valentina-Mirela au intocmit, semnat si avizat diverse documente justificative pentru situatia descrisa mai sus (fisa postului, raport de evaluare, foaie colectiva de prezenta etc.). O parte dintre acestia, inclusiv inculpatele Botorogeanu Adriana si Stoica Anisa Niculina, au fost determinate de directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman sa semneze in fals condicile de prezenta, rapoartele de evaluare si inscrisurile privitoare la activitatile desfasurate de acestea din urma in cadrul institutiei respective.
Aceasta conduita infractionala a fost de natura sa aduca persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite in cuantum total de 108.612 lei, reprezentand drepturi salariale incasate necuvenit de catre inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) si Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), suma cu care Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman s-a constituit parte civila in procesul penal.
In cauza, a fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce apartine inculpatei Alesu Floarea.
Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti De Casatie si Justitie, cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.